Poliţiştii din Filiaşi previn furturile în perioada sărbătorilor pascale

0
413

Poliţişti din Filiaşi au desfăşurat joi dimineaţă, o acţiune de prevenire şi distribuire pliante, scopul fiind informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a infracţiunilor care se comit cu precădere în perioada premergătoare sărbătorilor pascale şi în noaptea de Înviere, în vederea reducerii riscului de victimizare.

Cetăţenii din Filiaşi au fost informaţi cu privire la modalităţile de prevenire a tâlhăriilor prin smulgere de obiecte în vederea reducerii riscului de victimizare, precum şi cu privire la modurile de operare folosite de autori la comiterea de furturi din locuinţe prin distragerea atenţiei sau înşelăciuni prin intermediul telefonului. Oamenii au fost sfătuiţi ca în noaptea de Înviere să evite persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, să nu lase copiii nesupravegheaţi, să evite afişarea  ostentativă cu bijuterii ori sume mari de bani şi să nu facă referiri la bunurile de valoare pe care le asupra lor, să alegă drumurile intens circulate, luminate şi să evite zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice şi să nu accepte compania persoanelor necunoscute. Filişenilor li s-a atras atenţia ca în cazul în care sunt victime sau martori la săvărşirea unei infracţiuni, să reţină cât mai multe detalii despre autor, cum ar fi înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta.