1 Mai în Franţa: Strada i-a vizat pe Hollande şi Europa

0
383
Francois Hollande

Pe extrema-dreaptă – Frontul Naţional. Pe stânga – sindicatele dezorganizate. Între flancuri – Francois Hollande. La prima sărbătoare a muncii după victoria sa la alegerile prezidenţiale de anul trecut, şeful statului s-a confruntat, marţi, cu o dublă contestare. De o parte, denunţarea – tradiţională Marinei Le Pen – sistemului politic. De cealaltă parte, atacuri – recurente din partea organizaţiilor de salariaţi – contra austerităţii. Dar în afara eşichierului politic, manifestările frontiste şi sindicaliste s-au întâlnit într-un punct: respingerea Europei umilite de „politicile liberale” impuse statelor. Astfel, discursul Marinei Le Pen privind Franţa, „prinsă în tenebrele Europei”, care „se afundă în politici absurde de austeritate, fără sfârşit”, a fost completat de cel al şefului CFDT, Laurent Berger, potrivit căruia „condiţiile impuse cetăţenilor europeni sunt inacceptabile. Trebuie o Europă economică şi socială”. Evident, cele două discursuri s-au articulat întâmplător. Mai mult, din partea sindicală, patronul CGT, Thierry Lepaon, a atacat Frontul Naţional pentru „ideile nocive care au marcat istoria ţării”. Sub presiunea stângii, toate atacurile violente s-au îndreptat împotriva Germaniei şi a Angelei Merkel, dar mai ales a politicii de austeritate impuse pe continent de cancelarul german. Ofensiva nu i-a cruţat nici pe premierul Jean Marc Ayrault şi pe preşedintele Republicii. Ieri, la Elysee, cu ocazia unei întâlniri cu Enrico Letta, noul preşedinte al Consiliului de miniştri italian, Francois Hollande i-a dezavuat pe toţi cei care pun în discuţie Germania şi pe cancelarul său. Pentru şeful statului, cele două ţări, adică Franţa şi Germania, trebuie „să lucreze împreună, indiferent de circumstanţe, personalităţile care conduc şi sensibilităţile acestora. (…) Cu Angela Merkel noi invocăm mereu acest punct de vedere”. Cu toate acestea, aripa stângă a socialiştilor francezi a manifestat de 1 Mai şi se pregăteşte să defileze alături de Jean Marc Melenchon duminica viitoare. În acelaşi timp, Enrico Letta a dobândit convingerea că poate recrea, la dorinţa Franţei, axa ţărilor de sud, pentru a contracara nordul, condus de Germania. O serie de detalii ale întâlnirii lui Francois Hollande cu Enrico Letta n-au fost comunicate, dar este evident că s-a vorbit despre necesitatea trecerii la creştere economică, dar şi despre angajamentul de a reduce deficitul public la 3%. Respingerea politicii de austeritate depăşeşte cadrul intereselor Franţei sau Italiei. Miercuri, în toată Europa, din Italia în Grecia, trecând prin Spania şi chiar Germania, manifestanţii au mărşăluit din aceeaşi dorinţă. La Elysee, şeful guvernului italian a avertizat: „Dacă Europa demoralizează cetăţenii, acest lucru ne va duce la un dezastru democratic”.