Întâlnire la nivel înalt la Palermo – Rolul Uniunii Europene în Mediterana

0
347

Timp de trei zile, în perioada 4-6 mai 2011, la Palermo, în Italia, se vor întâlni importanţi oameni politici, din Europa, şi nu numai, reprezentanţi ai Parlamentului European, lideri ai celui mai puternic grup din PE – Popular European (EPP) şi vor dezbate subiectele care ţin de regulă prima pagină a tuturor publicaţiilor de pe întreg Mapamondul. Parlamentul European va avea reprezentare la cel mai înalt nivel. Sunt aşteptaţi în Sicilia, atât preşedintele PE – Jerzy Buzek, cât şi Joseph Daul – preşedintele Grupului EPP; Mario Mauro – liderul delegaţiei italiene a PDL a Grupului EPP; Carlo Casini, liderul delegaţiei italiere a UDC din Grupul EPP şi nu în ultimul rând, Francesco Cascio, preşedintele Regiunii Siciliene. În prima zi a seminarului de studiu, de la Palermo, se va discuta în prezenţa a patru prim-miniştri : Victor Orban, premierul Ungariei şi Preşedintele Consiliului Europei; Silviu Berlusconi, premierul Italiei, Lawrence Gonzi, premierul statului Malta şi nu în ultimul rând, Abbas El Fassi, premierul Marocului, despre „Reconstruirea unui parteneriat puternic în Mediterana : Un raspuns la crizele din lumea arabă şi nordul Africii”. Preşedintele acestei prime întâlniri va fi chiar Joseph Daul, liderul Grupului Popular European din cadrul PE.

O revizuire a Politicii europene de vecinătate

O lecţie pe care Europa a fost nevoită să o înveţe se referă la eşecul politicii Uniunii Europene faţă de ţările din spaţiul sud-mediteranean. Rezoluţia Parlamentului European solicită o revizuire a Politicii europene de vecinătate (PEV), care va trebui să pună un accent mai mare pe independenţa sistemului judiciar, lupta împotriva corupţiei, respectarea drepturilor fundamentale. Instrumentele financiare ale UE pentru acţiunea externă, în special IEVP (Instrumentul european de vecinătate şi parteneriat), IEDDO (Instrumentul european pentru democraţie şi drepturile omului) pot juca un rol esenţial, consideră deputaţii europeni, solicitând consolidarea acestora, pentru a putea fi utilizate în mod efectiv şi cu consecvenţă în aceste circumstanţe excepţionale. O altă propunere din partea europarlamnetrailor ar fi aceea a “constituirii unui grup operativ”, cu participarea Parlamentului European, pentru a răspunde nevoii de sprijinire a procesului de tranziţie către democraţie, adresată de către actorii implicaţi schimbările democratice, în special cu privire la alegerile libere şi democratice şi la consolidarea instituţională, inclusiv a independenţei puterii judecătoreşti.

Agricultura şi Pescuitul în Mediterana”

Dezbateriile celei de-a doua zi, vor fi împărţite în două părţi. Prima dedicată unui punct extrem de important pentru viitorul planetei : „Agricultura şi Pescuitul în Mediterana : Perpectivele Reformei Politicilor Agricole Comune (CAP)”. Şedinţa va fi condusă de europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele PPE şi preşedintele Comisiei de Buget şi Politici Structurale din cadrul PE. Vor lua cuvântul şi vor lansa teme interesante, Francesco Saverio Romano, ministrul italian al Politicilor Agricole, Alimentaţiei şi Silviculturii; Giovanni La Via, membru al Comitetului pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală; Antonello Antinoro, coordonatorul Comitetului pentru Pescuit din Parlamentul European. Concluziile acestei dezbateri vor fi prezentate la finalul seminarului, de către Albert Dess, coordonatorul Comitetului pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din PE. Peste 40 de specii de peşti din Mediterană sunt pe cale de dispariţie din cauza poluării. De exemplu, Tonul roşu se află printre aceste specii de peşti. Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) spune că 43 de specii de peşti de apă sărată sunt ameninţaţi cu dispariţia din Mediterană, în principal din cauza pescuitul excesiv, distrugerii habitatului şi poluării. Ultimele studii arată că jumătate din rechinii şi pisicile de mare din Mediterană vor dispărea în curând. În total, 15 specii sunt incluse în categoria cu risc maxim de extincţie, critic ameninţate, din care 14 sunt diverse specii de rechini şi pisici de mare, inclusiv rechinul-înger.

Problema tinerilor va fi  dezbătută de europarlamentari

Cea de-a doua temă, dezbătută la Palermo, va avea ca subiect central, „Tinerii Întreprinzători şi Serviciile : Categorii Sociale din Mediterana”. Dezbaterea va fi coordonată de Vito Bonsignore, vicepreşedintele grupului EPP, responsabil cu Uniunea Mediterană, Comitetul Special al Crizelor Financiare, Economice şi Sociale. Paolo Romani, ministrul italian pentru Dezvoltarea Economică; Giorgio Meloni, ministrul italian al Tineretului şi nu în ultimul rând, Daniel Caspary, coordonatorul Comitetului de Afaceri Internaţionale în EP vor lua cuvântul şi vor prezenta perspectivele, proiectele şi sursele de finanţare în acest sector de activitate. Concluziile celei de-a doua temă vor fi făcute public la final, de către Pilar Castillo Vera, coordonatorul Comitetului Industrie, Cercetare şi Energie din Parlamentul European.

Palermo

„Migrarea şi Dialogul în Mediterana”

Joi, 5 mai, se va lua în discuţie o temă extrem de importantă, mai ales pentru Europa, care se referă la „Migrarea şi Dialogul în Mediterana”, această temă face parte de fapt dintr-un expozeu mai amplu, „Mediterana şi Securitatea : Rolul Uniunii Europene”. Cel care va prezida de această dată, va fi Manfred Weber, vicepreşeidntele Grupului PPE, preşedintele Grupului privind Munca Legală şi Afacerile Interne. Vorbitorii vor fi Franco Frattini, ministrul Afacerilor Externe a Italiei; Mohammed Benhammou, profesor la Universitatea Mohammed V Rabat-Souissi şi expert internaţional în securitate şi terorism; Mario Mauro, prezentat mai sus şi Jose Ignacio salafranca Sanchez-Neyra, coordonatorul Comisiei Afacerilor Exterme din PE. Concluziile acestei interesante dezbateri vor fi prezentate de Simon Busuttil, Coordonatorul Grupului din cadrul Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne.

Concluziile finale ale acestor trei zile de studiu de la Palermo vor fi prezentate de Jose Manuel Barroso (foto), preşedintele Comisiei Europene şi Joseph Daul, preşedintele EPP din PE.

„Crima organizată”, subiect fierbinte

Tot joi, în cea de-a doua parte a zilei, vor avea loc dezbateri pe marginea „Cooperării Juridice, Lupta împotriva Crimei Organizate, Spălarea de Bani şi Traficul de Droguri”. Şedinţa va fi prezidată de Roberta Angelilli, vicepreşedintele PE, iar expuneri vor avea Angelino Alfano, ministrul italian al Justiţiei; Aled Williams, preşedinte EuroJurist; Wolfgang Gotz, directorul Centrului European pentru Droguri şi Dependenţă de Druguri” şi Salvatore Iacolino, vicepreşeidntele Comisie pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne în PE. Concluziile vor fi prezentate la finalul seminarului de către Manfred Weber, vicepreşedintele Grupului EPP, în PE, preşedintele Comisie pentru Grupul de muncă Legală şi Afaceri Interne.

Apa şi energia, resurse vitale

În ultima zi, Viviane Reding, vicepredintele Comisiei Europene responsabilă cu Justiţia, Drepturile Fundamentale şi Cetăţenia va avea o intervenţie interesantă pe marginea temei „Cooperarea Juridică, Războiul împotriva Crimei Organizate, Spălarea de Bani şi Traficul de Droguri”. În cea de-a doua parte, se va discuta despre „Mediterana şi Mediu – Rolul Uniunii Europene”. Seminarul va fi împărţit în două părţi, „O Strategie în Domeniul Apei” şi „O Strategie în Câmpurile de Energie”. Prima parte va fi făcută de Corien Wortmann-Kool, vicepreşedintele Comisiei de Muncă din Mediu în PE. Vor lua cuvântul, pe rând, Stefania Prestigiacomo, ministrul italian pentru Mediu; Hussein El Atfy, ministrul egiptean al Resurselor pentru Irigaţii şi Apă şi nu în ultimul rând, Giovanni Pitruzzella, profesor de drept constituţional la Facultatea de Drept a Universităţii din Palermo. Concluziile vor fi prezentate de Cristina Gutierrez Cortines, membru al Comitetului de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţa Alimentară. Cea de-a doua parte, va fi prezidată de Corien Wortmann-Kool, iar vorbitorii vor lua cuvântul pe rând, Antonio Tajani, vicepreşeidntele Comisiei Europene pentru Industrie şi Antreprenoriat; Gunther H. Oettinger, Comisar European, responsabil de problemele de Energie; Youcef Younes, ministrul egiptean al Electricităţii şi Energiei şi nu în ultimul rând, Peter Liese, coordonatorul Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţa Alimentară din PE.