De Ziua Jandarmeriei Române, jandarmii Inspectoratului Judeţean Dolj şi ai Grupării Mobile Craiova şi-au prezentat bilanţul primului trimestru din acest an

0
220

Ziua de 3 aprilie reprezintă, în fiecare an, un moment deosebit pentru toţi jandarmii. În 2024, sunt aniversaţi 174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) “Mihai Bravul” Dolj şi Gruparea Mobilă de Jandarmi (GMJ) “Fraţii Buzeşti” Craiova şi-au prezentat cu ocazia aniversării, bilanţul primului trimestru al acestui an.

În perioada de referință, în scopul executării cu eficiență a misiunilor specifice, s-a acționat în baza documentelor programatice, pentru creșterea siguranței cetățenilor, apărarea proprietății publice și private, paza și protecția obiectivelor și transporturilor din competență, prevenirea și combaterea fenomenului infracțional. În primul trimestru din 2024, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj a planificat, organizat şi executat un număr de 891 misiuni de ordine publică cu un efectiv de peste 8.000 jandarmi, în creștere cu 8% a misiunilor executate, față de primul trimestru al anului 2023. “În această perioadă, jandarmii doljeni au organizat și executat 33 misiuni de asigurare a ordinii publice cu un efectiv de peste 1.000 jandarmi, în creștere cu 287 % faţă de perioada similara a anului 2023. De menționat, în acest sens, sunt manifestările de protest spontane ale fermierilor și transportatorilor, care au avut loc în luna ianuarie, atât pe raza județului Dolj, cât și în mai multe localități din țară, cu intenția de a bloca principalele artere de circulație, precum și punctele de trecere a frontierei, misiuni care au fost gestionate cu eficiență de jandarmii doljeni alături de celelalte structuri M.A.I. cu atribuții. În urma ședințelor de analiză a amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților prognozate, dispozitivele specifice au fost permanent adaptate și dimensionate, iar ca urmare a implementării conceptului de dialog și a măsurilor preventive, toate activitățile de protest au fost gestionate eficient, nefiind desfășurate acțiuni de intervenție pentru restabilirea ordinii publice. Pe timpul executării misiunilor de asigurare a ordinii publice, au fost constatate 20 de situații de încălcare a legislației, fiind întocmite actele de sesizare pentru două fapte de natură penală și aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 lei”, a precizat col. Laurenţiu Văetiş, inspector – şef al ISJ Dolj

Menținerea ordinii publice

Una din prioritățile acționale ale unității în perioada de referință a constituit-o participarea activă în sistem integrat la menţinerea ordinii şi siguranţei publice, atât în mediul urban cât și rural, în special în zona instituțiilor de învățământ preuniversitar, dar şi în zonele speciale constituite de către structurile de poliție, în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor. În primul trimestru al anului 2024 au fost organizate şi desfăşurate un număr de 812 misiuni de menţinere a ordinii publice, cu un efectiv de 3.490 jandarmi, fiind constatate 44 infracţiuni și aplicate 104 sancţiuni contravenţionale în valoare de 17.800 lei. De asemenea, pentru întărirea climatului de ordine și siguranță publică, îndeosebi în cadrul Planului Național de Acțiune al MAI ”Blocada”, au fost executate un număr de 1543 acțiuni în cooperare cu I.P.J. Dolj cu un efectiv de peste 8.000 jandarmi pe timpul cărora au fost constatate 26 infracţiuni și aplicate 42 sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.600 lei, înregistrând o creștere cu 234% a numărului acțiunilor executate față de primul trimestru al anului 2023. Totodată, în baza Planului de măsuri al MAI pentru intensificarea activităților de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri, au fost executate 18 acțiuni pentru prevenirea şi combaterea traficului ilegal cu droguri, ocazie cu care au fost constatate 13 fapte de natură penală, documentele fiind trimise către structurile DIICOT pentru continuarea cercetărilor. Personalul de specialitate al Inspectoratului, s-a implicat activ pentru cunoaşterea şi gestionarea situaţiei operative, creşterea calităţii actelor de constatare întocmite, concomitent cu desfăşurarea de acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională în special în domeniile silvic, piscicol, cinegetic, al protecției mediului, fiind organizate următoarele misiuni: 23 acțiuni pentru combaterea delictelor silvice, ocazie cu care a fost constatată o faptă de natură penală cu un autor, aplicate şase sancţiuni contravenţionale în valoare de 4000 lei și ridicată în vederea confiscării cantitatea de 3,4 mc material lemnos; 26 acțiuni pentru combaterea delictelor la regimul piscicol, ocazie cu care a fost constatată o faptă de natură penală și aplicate 54 sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.800 lei; 14 acțiuni pe linia protecției mediului, ocazie cu care a fost constatată o faptă de natură penală pentru incendierea de deșeuri; patru acțiuni pentru combaterea braconajului cinegetic, ocazie cu care au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.000 lei. Pe timpul executării acțiunilor, jandarmii doljeni au constatat 27 fapte de natură penală și au aplicat un număr de 299 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 150 lei, față de perioada similară a anului 2023, când au fost constatate 35 fapte penale și au fost aplicate 241 sancțiuni constravenționale în valoare totală de 68.000 lei, înregistrând o scădere de 13,1% a faptelor penale constatate și o creștere cu 23,45% la sancțiunile contravenționale aplicate. Asigurarea intervenţiei operative, atât la obiectivele din competență asigurate cu pază de efectivele de jandarmi, dar şi la solicitările prin N.U.A.U. „112” a constituit un deziderat deosebit de important al unității noastre, astfel că, jandarmii doljeni au intervenit la 34 de solicitări, cu un efectiv de 132 jandarmi. De asemenea, au fost constituite 167 echipe de intervenţie cu un efectiv de 671 jandarmi din cadrul structurii de acțiuni speciale și antiteroriste, pentru prevenirea unor evenimente negative în spaţiul public şi creşterea capacităţii de răspuns, în zone de interes operativ și zone aglomerate (Aeroportul Internațional Craiova, Centrul Istoric, Piața Mihai Viteazul, obiectivele din competență, etc). Totodată, în contextul aderării României, începând cu data de 31.03.2024, la spațiul Schengen, controalele la frontierele aeriene și maritime au fost eliminate. În acest context, jandarmii doljeni, alături de ceilalți reprezentanți ai MAI, vor efectua verificarea identității persoanelor cu ajutorul dispozitivelor mobile prin intermediul aplicației eDAC.

Pe linia pazei obiectivelor, transporturilor speciale, de bunuri, valori și corespondență clasificată: Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj asigură paza a 35 obiective de importanță deosebită, a transporturilor cu caracter special, corespondență clasificată și a conductelor de transport produse petroliere aparținând CONPET, având angajate în misiunile de pază, zilnic, aproximativ 110  În perioada de referință Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj a executat următoarele misiuni de pază: 900 misiuni de pază la obiectivele din competență, cu un efectiv de 5.860 jandarmi; 64 misiuni de pază a transporturilor cu caracter special / de valori cu un efectiv de 185 jandarmi față de 63 misiuni cu un efectiv de 176 jandarmi în trimestrul I din 2023; 171 misiuni de pază a conductelor de transport produse petroliere, cu un efectiv de 404 jandarmi faţă de 204 misiuni cu un efectiv de 469 jandarmi în trimestrul I 2023; 105 misiuni de pază a transporturilor de corespondență clasificată în cooperare cu personal specializat al S.R.I., cu un efectiv de 159 jandarmi, faţă de 119 misiuni cu un efectiv de 204 jandarmi în trimestrul I 2023.

Cooperare interinstituțională:

O componentă esențială în realizarea ordinii și siguranței publice și o prioritate a conducerii Inspectoratului, a reprezentat-o eficientizarea cooperării cu celelalte structuri din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică şi Siguranță Naţională și a colaborării cu instituţii publice şi autorităţi ale administraţiei publice locale, sens în care au fost organizate şi desfăşurate 527 acţiuni, cu un efectiv de 2.213 jandarmi : 511 acțiuni în cooperare cu IPJ Dolj, cu un efectiv de 2.121 jandarmi; opt acțiuni în cooperare cu Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, cu un efectiv de 16 jandarmi; două acțiuni speciale cu B.C.C.O. Craiova și Parchetul, cu un efectiv de 25 jandarmi; o acțiune în colaborare cu Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Tg Jiu, cu un efectiv de 4 jandarmi; o acțiune în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova, pentru demolarea unor contrucții ridicate ilegal, cu un efectiv de 10 jandarmi; patru acțiuni cu un efectiv de 21 jandarmi în colaborare cu executorii judecătorești; două acțiuni cu un efectiv de 8 jandarmi în cooperare cu Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Oltenia” al Județului Dolj.

Accesarea fondurilor externe nerambursabile

La nivelul unităţii, în primul trimestru al anului 2024 s-au desfășurat activități de identificare și absorție a fondurilor externe nerambursabile pentru trei obiective de investiții astfel : în cadrul Programului Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, a fost încărcată și transmisă cererea de finanțare la Ministerul Energiei, investiție în valoare de 2.900.00 lei; s-au efectuat demersurile în vederea realizării investiției ”Poligon interior multiplu acoperit” în cadrul Complexului de Pregătire Sportivă și Instruire Craiova, în valoare de aproximativ un milion euro; sunt în curs de finalizare lucrările de construire a obiectivului de investiţie “Sală de sport cu tribună 180 locurirealizat de către Compania Naţională de Investiţii, estimându-se ca în această lună să se efectueze recepția lucrării.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, la ora bilanţului pe primul trimestru din acest an

Creșterea gradului de siguranță a cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine publică, combaterea infracționalității și menținerea ordinii publice în sistem integrat sunt principalele obiective ale Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova. În trimestrul I al anului 2024 au fost executate 1580 de misiuni de ordine publică de jandarmii craioveni. Efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au executat, în trimestrul I al anului 2024, 1.580 de misiuni de ordine publică, dintre care, 41 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase și cultural artistice, iar 1.539 de misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, prioritatea fiind asigurarea unui climat de normalitate civică. “Am participat la 493 de acțiuni în cooperare/colaborare cu alte instituții și au fost puse în aplicare un număr de 36 de mandate de aducere a unor persoane. O prioritate pentru instituția noastră este prevenirea și combaterea faptelor antisociale în ceea ce privește consumul ilicit de droguri, fiind organizate constant acțiuni pentru prevenirea acestui fenomen care ia amploare și constituie o problematică importantă, unitatea noastră acordând sprijin instituțiilor abilitate pe timpul executării activităților specifice pe linia criminalității organizate. În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, efectivele unității noastre au constatat independent 42 de fapte de natură penală incidente Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, a precizat general de Brigadă, Cosmin Mirea, comandantul GJM Craiova. Un obiectiv important îl constituie siguranța școlară, astfel efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova, fiind angrenate zilnic, în misiunea de menținere a ordinii publice în sistem integrat cu poliția, în zona instituțiilor de învățământ. (166 de misiuni cu 498 de jandarmi). Au fost încheiate 37 de parteneriate cu instituțiile de învățământ din zona noastră de responsabilitate, unde efective din cadrul unității desfășoară activități de prevenire a faptelor de natură antisocială. Totodată, au fost desfășurate 60 de activități preventiv-informative în instituțiile de învățământ din zona noastră de responsabilitate, la care au participat aproximativ 1.837 de copii. În urma misiunilor executate, au fost aplicate 1419 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 260.135 lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind faptele de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În trimestrul I al anului 2024 au fost constatate 123 de infracțiuni: 81 în mod independent (exemple: „loviri sau alte violențe”, „furt”, „deținere/consum de substanțe cu caracter psihoactive”, etc.)., iar 42 în cooperare cu poliția.

  • Un nou sistem de verificareÎn contextul aderării României la spațiul Schengen, controalele la frontierele aeriene și maritime sunt eliminate. Cu toate acestea, a fost operaționalizat un nou sistem de verificare, prin intermediul aplicației mobile EDAC. Începând cu data de 31 martie 2024, efectivele din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, alături de ceilalți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, vor efectua verificarea identității cu ajutorul dispozitivelor mobile de tip smartphone, având instalată aplicația care conferă acces la bazele de date pentru scopuri operaționale. Practic, datele nu vor mai fi introduse manual în sistem sau comunicate prin intermediul stației mobile așa cum se proceda până în prezent, mai mult decât atât, aplicația va accesa bazele de date ce aparțin Autorităților Române cât și cele care țin de Spațiul Schengen! Datele personale care sunt afișate pe aceste dispozitive  beneficiază de toată protecția oferită de aplicațiile utilizate de instituțiile abilitate. Important de precizat este că datele nu sunt stocate pe aceste dispozitive. Pot fi efectuate verificări atât în ceea ce privește documentele de identitate sau de identificare emise de autoritățile române, cât și cele emise de alte state, în cazul persoanelor cu cetățenie străină.

    Perspective

     În următoarea perioadă, vor fi asigura măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării  manifestărilor sportive, respectiv SuperLiga României și Cupa României la fotbal. De asemenea, unitatea  va continua acțiunile preventive în instituțiile de învățământ pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și pentru dezbaterea problematicii de interes, reprezentată de traficul și consumul de substanțe interzise. O prioritate este și prevenirea și combaterea faptelor antisociale în domeniile silvic, piscicol și cinegetic, în colaborare cu structurile abilitate, precum și desfășurarea de acțiuni în colaborare cu structurile specializate pentru combaterea criminalității organizate în zona de responsabilitate.

     

    l