Complex sportiv la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii din Craiova, în valoare de opt milioane de euro, prin PNRR

0
306

Proiectul Universității din Craiova „Construire bazin înot, spații activități sportive recreative și amenajări auxiliare” primește finanțare de la Ministerul Educației, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Grantul, în valoare de opt milioane de euro, prevede construirea unui complex sportiv, în campusul Facultății de Educație Fizică și Sport, ce cuprinde două bazine de înot: unul olimpic și altul didactic și de antrenament. Bazinul de înot, de dimensiuni olimpice, va avea 50×25 metri, iar cel de pregătire va avea o suprafață de 25×12,5 metri.

Construcția va fi organizată pe patru niveluri. La parter, vor fi amplasate cele două bazine și vestiare, iar la etajele I și II vor fi tribunele pentru spectatori, cu o capacitate de 800 de locuri. În plus, în incinta clădirii vor fi amenajate spații de relaxare, precum și o sală de fitness. Complexul este proiectat pentru organizarea competițiilor sportive, dar și ca spațiu de recreere pentru studenții Universității din Craiova. Grantul a fost depus în cadrul apelului „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului”. Acesta este al doilea mare proiect care vizează dezvoltarea și extinderea infrastructurii Universității din Craiova, declarat eligibil la finanțare, prin PNRR, în această săptămână.