Jucătorii Universităţii Craiova, nemulţumiţi de agoniseala din derby-uri

0
531

Jucătorii Universităţii Craiova se simt frustraţi după ce au agonisit numai două puncte din derby-urile cu FCSB şi CFR Cluj, considerând că meritau mai mult după ce au prestat pe teren. Căpitanul Andrei Ivan spune chiar că Ştiinţa a fost prejudiciată de un penalty, la faultul asupra lui Ndong, în repriza secundă. Mateiu crede că nu vor mai exista şanse la titlu pentru olteni, dacă nu se impun în runda viitoare, la Ovidiu, contra liderului, Farul.

”Sunt puțin dezamăgit pentru că puteam câștiga. Am avut și un penalty care nu s-a dat, asta este. Am dominat partida de la început, dar nu am reușit să marcăm mai mult. Am avut și două probleme în prima repriză cu Ișfan și cu Baiaram, care s-au accidentat. M-au ambiționat lucrurile care s-au spus despre mine în trecut. De la meci la meci vreau să fiu din ce în ce mai bun și să marchez pentru Universitatea. Încă nu ne gândim la titlu, trebuie să terminăm însă pe podium”, a spus Andrei Ivan.

”Nu avem ce să ne reproșăm, chiar am dat totul. A fost un meci bun, cum a fost și cel cu FCSB. Două meciuri bune, două puncte. Foarte puțin, dezamăgitor, cred că meritam mult mai mult. Noi am încercam să atacăm din primul minut, am încercat să jucăm fotbal. Nu știu cu ce gând au venit ei, dar nu au avut nicio șansă. Ăsta e adevărul, nu au avut nicio șansă. Au marcat din aut, din întâmplare. E frustrant, dezamăgitor, să joci atât de bine, să ai atâtea ocazii, să vrei să câștigi și adversarul să… Da, meritam mai mult. Când ai trei ocazii mari cu FCSB în prima repriză și să nu câștigi, acum să o domini pe CFR din primul minut, să ai atâtea ocazii, posesie, 15 cornere și nu câștigi, se duc etapele, e greu să recuperezi punctele astea. E păcat, dacă băteam în astea două meciuri, cred că vorbeam mai de sus un pic. Echipele sunt echilibrate, va fi greu, câștigi doar prin micile detalii. Trebuie să câștigăm cu Farul. Dacă nu câștigăm, e gata. Nu avem ce să facem, nu mai sunt etape. Noi nu trebuie să mai facem niciun pas greșit”, a spus Alexandru Mateiu.