„Russiagate” – un fiasco!

0
68

 

Ancheta procurorului independent, de temut, Robert Mueller, a durat mai bine de doi ani, a făcut valuri pe scena politică americană, a costat mult, fiind acompaniată de susţinerea unei facţiuni a Partidului Democrat, dar şi de media mainstream, pentru a se încheia cum bine se ştie: nicio probă concretă menită a confirma coliziunea dintre candidatul republican Donald Trump şi Moscova, în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2016. Însuşi procurorul independent Robert Mueller a lăsat, în multe momente a anchetei sale prelungite, să se înţeleagă că prin acuzarea a nu mai puţin de 25 de cetăţeni ruşi, şi nume sonore din anturajul lui Donald Trump – directorul de campanie Paul Manafort, (gen. r.) Michale Flynn, ex-consilier pentru probleme de securitate naţională, Roger Stone, consilier special în campania electorală -, că „se apropie” de… Donald Trump. Aripa Partidului Democrat, fidelă lui Hillary Clinton, avea nevoie de un alt deznodământ pentru a putea imputa eşecul electoral unui complot străin. Cum de altfel, încearcă să demonstreze Luke Harding, reporter de investigaţii de la „The Guardian”, în cartea sa „Conspiraţia” (Ed. Meteor Press – 2017), în care pleacă, fără probe solide, cu multe îndoieli în privinţa surselor, bazate precumpănitor pe informaţiile lui Christopher Steele (54 ani), care lucrase în MI-6, de la premiza că Rusia l-a ajutat pe Donald Trump să ajungă la Casa Albă. Se prefigura un nou caz „Watergate”, afirmându-se chiar că Trump era candidatul Kremlinului. Christopher Steele deţine la Londra o firmă, Orbis Bussiness Intelligence Ltd. prin care oferă consultanţă în domeniul serviciilor de informaţii corporative, în spionajul non-statal, după ce lucrase la ambasada britanică de la Moscova. Partizanii unui nou război rece, care doreau escaladarea sancţiunilor contra Moscovei şi ranforsarea dispozitivelor militare în jurul Rusiei, îl presau pe Donald Trump, speculându-i anumite declaraţii de campanie. Când acesta a exclamat, după ce reiterase anterior acelaşi lucru, acuzând vânătoarea de vrăjitoare, „nicio coliziune”, în temeiul raportului făcut de acum public de ministrul Justiţiei, s-a înţeles un lucru neplăcut: mulţi jurnalişti americani au fost atinşi prin această afacere de un Cernobâl mediatic. Fiindcă după „Watergate” nu a mai urmat „Russiagate” şi situaţia nu este deloc confortabilă pentru autoritatea unor publicaţii ca „New York Times”, „Washingon Post”, „Time”, „The Atlantic”, alte ziare şi site-uri web americane etc. Două cărţi apărute anul trecut, „Fire an fury” – autor Michael Wolf – şi „Fear: Trump in White House”, aparţinând cunoscutului jurnalist Bob Woodward, deţinător a două premii Pulitzer, au conturat un portret îngrozitor al unui preşedinte, caracterizat ca fiind agresiv şi otrăvit de putere, care, la rândul său, mereu a invocat fake-newsuri în ceea ce s-a numit „Russiagate”. Donald Trump capitalizează politic rezultatul unei anchete, care i-a pus răbdarea şi nervii la grea încercare. Democraţii, pentru moment, încearcă să atenueze şocul, mai ales că acuzaţia de „obstrucţionare a justiţiei” nu stă în picioare, încât Nancy Pelosi, speakerul Camerei Reprezentanţilor, a recunoscut că opţiunea de „empechement” la adresa lui Donald Trump nu mai este de actualitate. Pentru a înţelege tot ce a îndurat în primii doi ani de mandat Donald Trump, trebuie lecturată cu atenţie cartea jurnalistului Luke Harding, care se încheie… optimist: „Investigaţia lui Mueller este departe de a se fi încheiată. Agonia lui Donald Trump abia începe”. După ce, pe parcursul cărţii opinase că „spărgătorii” nu mai erau agenţi operativi de nivel inferior, cum fuseseră cei ai lui Nixon, nu erau nici măcar americani, şi potrivit CIA şi FBI erau hackeri anonimi care lucraseră pentru agenţiile de spionaj ale lui Putin. Banii din salariilor lor erau ruseşti şi posibil americani. Nu spărseseră sediul Comitetului naţional democrat (CND) dotaţi cu şperacle, mănuşi şi microfoane, ca omologii lor din 1972, ci penetraseră reţelele de computere ale CND-ului, o infiltrare prin metoda brutală a mii de e-mailuri phishing. În mod tradiţional jurnaliştii şi oamenii din informaţii, s-au privit mereu cu suspiciune reciprocă, deşi din atâtea şi atâtea puncte de vedere acţionează în acelaşi domeniu: îşi cultivă surse, colectează şi trec prin sită informaţii. În toată demonstraţia oferită în cartea sa, „Conspiraţia”, Luke Harding, un ziarist inteligent, cu o gândire suplă, operează cu multe deducţii, pe alocuri se arată sclipitor, dar mizează excesiv pe raportul lui Christopher Steele, oferit FBI-ului, despre care nu este exclus să fi jucat… la două capete. De altfel, cazul Christopher Steele pentru ambasada Rusiei din Londra, denotă că agenţii MI-6 nu se retrag niciodată: informare la două capete împotriva Rusiei şi a preşedintelui american. Guvernul britanic s-a temut la un moment dat că administraţia Trump îl va învinui pentru dosar, şi va crede că în spatele acestuia se află serviciile secrete britanice care trăgeau sforile. Adevărul cristalin îl ştie doar tenacele procuror special Robert Mueller, instigat în demersul său, care a decepţionat mari nume ale presei americane.