Conform reprezentanților IPJ Dolj, astăzi, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu inspectori din cadrul D.S.V.S.A. Dolj au organizat, în municipiul Craiova, o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite de comerţ din domeniul comercializării cărnii și a produselor din carne. La această activitate au participat 15 poliţişti care au verificat 16 societăţi comerciale, 9 persoane fizice şi 5 mijloace de transport. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Lg. 12/1990 R, HG 984/2005 şi OUG 28/1999, în valoare totală de 69.500 lei. Valoarea mărfurilor confiscate este de 2.440 lei, reprezentând 278 kg carne pentru care nu s-au putut prezenta documente de proveniență. Astfel, cu ocazia controlului efectuat în Piața Agroalimentară Craioviţa Nouă din Municipiul Craiova, s-a constatat că reprezentanţii unui agent economic ofereau spre vânzare cantitatea de 75 kg carne porc pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei conform Legii 12/1990 rep., dispunându-se totodată confiscarea cantității de 75 kg carne porc, în valoare de 900 lei, pentru care nu s-au prezentat documente de proveniență.