Un Detaşament de Contrainformaţii NATO va fi înfiinţat la Bucureşti dacă solicitarea trimisă de preşedintele Klaus Iohannis Parlamentului va fi aprobată de Legislativ. Potrivit specialiştilor, apariţia unei asemenea structuri este necesară în contextul în care România se află în apropierea unor zone de conflict şi trebuie să facă faţă ofensivei războiului hibrid al Rusiei.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului, prin intermediul unei scrisori, să aprobe înfiinţarea pe teritoriul României a Detaşamentului de Contrainformaţii Bucureşti, structură NATO care îşi va desfăşura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud Est din Bucureşti. Discutată iniţial de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, solicitarea a fost trimisă Comisiilor de Apărare de la Cameră şi Senat, unde va fi discutată şi votată, potrivit Legii 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României. Ce informaţii oferă Administraţia Prezidenţială despre această unitate? „Înfiinţarea detaşamentului şi dislocarea acestuia pe teritoriul ţării noastre fac parte din efortul Aliat de implementare, în această zonă, a măsurilor de sporire a capacităţii de reacţie la provocările mediului internaţional de securitate, constituind o obligaţie a Comandamentului aliat pentru Contrainformaţii de a-şi asigura, prin mijloace proprii, protecţia contrainformativă a structurilor NATO de comandă şi control“, se arată în solicitarea lui Iohannis, în care este specificat faptul că iniţiativa vine în urma deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, din 2016, în cadrul pachetului de măsuri pentru asigurarea prezenţei înaintate adaptate pe flancul sud-estic al Alianţei Nord-Atlantice. Aşadar, e vorba de respectarea unei obligaţii asumate prin semnarea „Declaraţiei Summitului de la Varşovia“.
Fostul decan al Facultăţii de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii, Cristian Troncotă, consideră că acest detaşament va avea numeroase sarcini, de la verificarea celor care cer acces la date de tipul „secretelor de stat“ până la protejarea soldaţilor NATO din flancul sud-estic al NATO. „Organizarea unei structuri înseamnă o măsură ofensivă. Nu aştept să vină riscul peste mine, mă duc eu şi iau măsuri preventive. Aşa că fac o structură contrainformativă. Sunt soldaţi americani sau din alte state NATO la noi şi în jur. Trebuie protejaţi. Cred că detaşamentul va avea mai multe compartimente de competenţe, însă nu cred că ele vor fi prezentate public. Până la urmă, denumirea de «Contrainformaţii» ne şi spune acest lucru“, a explicat Troncotă pentru „Adevărul“.
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act de scrisoarea lui Klaus Iohannis prin care acesta solicită legislativuui să aprobe înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre a Detaşamentului de contrainformaţii NATO, sub denumirea de ACCI Bucharest Detachment – BuDET. Potrivit documentului, înfiinţarea detaşamentului şi dislocarea acestuia pe teritoriul României “fac parte din efortul Aliat de implementare, in aceasta zonă, a măsurilor de sporire a capacităţii de reacţie la provocările mediului internaţional de securitate”.
Infiinţarea structurii NATO are la bază deciziile adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, din 2016, şi este cuprinsă în cadrul “pachetului de măsuri pentru asigurarea prezenţei înaintate pe flancul sud-estic al Alianţei Nord-Atlantice”, se arată în documentul citat.
Detaşamentul de contrainformaţii NATO îşi va desfăşura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud Est din Bucureşti.