Controale DSP Dolj înainte de Paşti

0
383

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj vor efectua în următoarea perioadă mai multe controale în vederea protejării sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor înaintea sărbătorilor pascale.

dspReprezentanţii DSP vor desfăşura verificări la depozitele alimentare, obiectivul fiind respectarea prevederilor legale pentru comercializarea produselor specifice. Se va controla modul de recepţionare a produselor alimentare pentru evitarea punerii pe piaţă de alimente necorespunzătoare (insalubre, alterate sau cu termene de valabilitate  depăşite) dar şi mod de depozitare, transport şi manipulare. Alte aspecte pe care inspectorii le vor avea în vedere sunt lotizarea produselor alimentare cu menţionarea elementelor de identificare în vederea stabilirii transabilităţii acestora, în cazul unei neconformităţi; profilul igienico-sanitar al depozitelor; verificarea monitorizării – înregistrării temperaturii şi umidităţii , în spaţiile de depozitare; verificarea  echipamentului de protecţie, starea de sănătate şi instruirea personalului.

Verificări în hipermarketuri

Controale vor fi şi în unităţile de desfacere ale produselor alimentare. Va fi verificat modul de recepţionare, depozitare, desfacere şi manipulare a produselor alimentare dar şi declaraţiile de conformitate sau calitate, a termenelor de valabilitate, a proprietăţilor organoleptice a produselor perisabile. Inspectorii  vor avea în vedere expunerea la comercializare pe categorii de produse în agregate frigorifice, separate; verificarea conformităţii aditivilor alimentari folosiţi în vopselele pentru  ouă;  Verificarea profilului igienico-sanitar al unităţilor alimentare; Verificarea echipamentului de protecţie, a gradului de instruire , a stării de sănătate a personalului angajat.

Controlul şi inspecţia vizează unităţile de tipul hiper-, supermarket-uri, unităţi de desfacere (magazine alimentare, carmangerii) şi standuri din târguri şi pieţe agro-alimentare.

          Nu în ultimul rând, vor fi verificări în unităţile de producţie- laboratoare de cofetărie, patiserie, panificaţie, ateliere preparate din carne, ateliere preparate din lapte, centre colectare lapte ( automate lapte). Printre obiectivele inspectorilor DSP, cu acestă ocazie, se numără Verificarea  respectării circuitelor funcţionale; verificarea profilului igienico-sanitar al unităţii; recepţionarea materiilor prime urmărind aspectul organoleptic, integritatea ambalajului, termenele de valabilitate; verifcarea respectării prevederilor Ordinului nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind utilizarea aditivilor alimentari în produse alimentare specifice sărbătorilor pascale; verificarea conformităţii produsului finit; verificarea monitorizării – înregistrării temperaturii şi umidităţii, în spaţiile de depozitare a materiilor prime şi a produsului finit; verificarea respectării prevederilor Reg. CE 1935/2004 privind materialele si obiectele în contact cu alimentele: etichetare, declaraţie de conformitate, prezenţa simbolului specific care certifică destinaţia pentru “uz alimentar” a ambalajului; verificarea stării de sănătate a personalului angajat (fişe de aptitudini emise de către medicii de Medicina Muncii), precum şi a instruirii  privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă.