Razie a poliţiştilor de la Rutieră printre „englezoaice”

0
142

Echipajele de poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat, ieri, o nouă razie în trafic pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru creşterea gradului de siguranţă, fiind vizate în special autovehiculele înmatriculate în alte state. Timp de două ore, de la 12.00 şi până la ora 14.00, poliţiştii postaţi pe bulevardul Ştirbei Vodă, în zona Stadionului Ion Oblemenco, au „tras pe dreapta” aproape 80 de autovehicule înmatriculate în alte state („bulgăroaice”, „englezoaice”, dar şi autoturisme înmatriculate în Dolj ale căror şoferi au încălcat legea), fiind constatate 20 de abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora s-au aplicat amenzi ce depăşesc suma de 5000 lei. Dintre acestea, patru sancţiuni au fost primite de conducători auto care nu aveau inspecţia tehnică periodică valabilă. De asemenea, oamenii legii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce trei permise de conducere şi au retras patru certificate de înmatriculare, după cum au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Oamenii legii spun că aceste activităţi sunt menite să-i determine pe proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state să intre în legalitate şi să obţină toate documentele necesare pentru a putea circula nestingheriţi în România.