Dominaţia limbii engleze în instituţiile europene, scrie „Liberation”, a devenit atât de „naturală” încât actualul ministru francez al Finanţelor, Michel Sapin, i-a scris în engleză comisarului european pentru Afaceri Economice şi Monetare, compatriotul său Pierre Moscovici. Secretariatul General pentru Afaceri Europene (SGAE), organism francez însărcinat cu coordonarea interministerială a Afacerilor Europene, nu găseşte nimic şocant în exprimarea în engleză a deputaţilor europenei francezi la poziţia Hexagonului în privinţa planului de relansare prezentat de Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. Faptul că preşedintele francez Francois Hollande, ca şi predecesorul său, Nicolas Sarkozy, nu are nimic de reproşat liderilor europeni care nu folosesc deloc limba franceză – precum Donald Tusk, preşedintele Consiliului European sau Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului – este pus în antiteză cu Jacques Chirac, care a părăsit sala Consiliului European pentru că Ernest-Antoine Selliere, patronul patronilor europeni vorbea în engleză. Cvasi-dispreţuirea francezei, una dintre cele trei limbi de lucru în instituţiile comunitare, alături de engleză şi germană, este un proces care a debutat în 1995, odată cu lărgirea UE, prin admiterea Suediei, Finlandei şi Austriei, când guvernul Balladur, a omis echivalentul acordurilor Pompidou-Hearth, care prevedea că limba engleză este folosită la Bruxelles ca unică în diplomaţie, dar funcţionarii comunică uzual în franceză, acorduri respectate în general şi astăzi. Dar procesul s-a accentuat prin extinderea din 2004, odată cu admiterea ţărilor din Europa Centrală, elitele acestor ţări folosind ca limbă străină engleza. Deriva s-a produs cu complicitatea activă a autorităţilor germane, a diplomaţilor şi funcţionarilor germani, care opinează că limba lui Moliere trebuie cunoscută ca şi cea a lui Goethe, şi aceasta marginalizată de mult timp. Până acum niciunul din textele fondatoare ale UE n-a fost modificat: fiecare din limbile celor 28 de state membre este limbă oficială a Uniunii. Germana, engleza şi franceza sunt, în continuare, trei limbi de lucru ale UE. Engleza şi franceza – limbi oficiale ale Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), dar şi în sala de presă (înainte de 1995 singura limbă oficială era franceza). Asociaţia Jurnaliştilor Europeni (AJE) – secţiunea franceză a trimis o scrisoare către Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei, semnalând „abandonul francezei în comunicarea Comisiei Europene ca şi a Serviciului European de Acţiune Externă şi a Consiliului European”. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui CE, Margaritis Schinas, a afirmat că „preşedintele se exprimă şi în franceză şi consideră prioritară garantarea diversităţii culturale şi lingvistice în sânul UE”. În decembrie 2012, Wolfgang Schauble, ministrul german al Finanţelor, deplângea în „Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung” că engleza a devenit unica limbă a Uniunii. Francezii ţin enorm la prestigiul limbii lor. La conservarea acesteia. Ataşându-se „excepţiei culturale”, ei renunţă, dacă n-au şi renunţat, la o bătălie a ideilor. Mai ales că în prezent Comisia nu ezită în a face „consultări publice” doar în engleză, cum au fost cele care au vizat securitatea aeriană. Francezii consideră că totul se petrece ca în timpul ocupaţiei militare sau a perioadei coloniale, cu rezultatele care se ştiu. Sigur că este o ironie, dar suportă greu faptul că limba lor pierde teren şi doar Curtea de Justiţie Europeană continuă să utilizeze cu precădere franceza.
