Craiova Maxima şi-a pierdut Părintele

0
2008

Profesorul Corneliu Andrei Stroe a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani

Descumpănitoare veste ! Un şoc, neaşteptat, la primele ore ale dimineţii de ieri. S-a stins din viaţă dintr-odată, fără „să zacă”, cum se spune prin părţile locului, deşi, fără să mărturisească obsesiv, semnalele cardiace îl puseseră pe gânduri de o vreme, Corneliu Andrei Stroe – profesor universitar – al cărui nume s-a confundat mereu şi mereu cu fotbalul din Bănie, mai exact cu Universitatea Craiova, în perioada sa cea mai fastă. Când i s-a spus „Craiova Maxima”, la care facem încă nostalgică referire. Fusese investiţia lui de pasiune, pricepere, tact, dacă nu cumva organică. Îl cunoştea o ţară-ntreagă şi descătuşarea sa, rămasă pe peliculă în finalul partidei cu Kaiserslautern, va fi greu de uitat. Atlet în tinereţe, absolvent al IEFS Bucureşti, într-o promoţie cu soţia sa Marilena, fiica antrenorului emblematic craiovean, Nicolae „Lache” Oţeleanu, cel care adusese, în 1964, „Ştiinţa” în Divizia A, pentru a promova patru ani mai târziu în Divizia B şi pe Electroputere, Cornel Stroe venea dintr-o familie veche, de intelectuali olteni, adumbrită de vremurile care se instalaseră în ţară. Cum a ajuns la fotbal, a tot povestit mereu cu inegalabil har, fără a uita vreodată că l-a avut mentor pe Ion „Hamlet” Constantinescu, şi acesta cadru universitar, împătimit al sportului din Bănie. Cert este un lucru: dacă vorba, se spune, este umbra faptei, Corneliu Andrei Stroe a dăruit material narativ pentru mai multe cărţi. Vorbea îngrijit, în pilde, nu-i lipsea umorul, dar nici nu depăşea „linia roşie”, atunci când liderii politici din teritoriu îl chemau la raport, reuşind printr-o stăpânire de sine şi argumente logice, să rămână „ca el”. Se purta elegant, dintr-un respect pentru sine. Dobândise repede, paradoxal, vocaţia a ceea ce numim astăzi  „manager”, şi chiar „ochi” de om de fotbal, şi, cu reduse posibilităţi financiare, eterna poveste, anturat de universitari pasionaţi, a făcut performanţă la Craiova. Când a simţit aerul rarefiat nu a pregetat să opteze vremelnic pentru echipa Scorniceştiului, aflată sub o tutelă protectoare garantată. Lucruri vechi. Dacă palmaresul Craiovei Maxima este legat indisolubil de numele său nici înfiinţarea Facultăţii de Educaţie şi Sport din cadrul Universităţii Craiova nu poate fi disociată de propria strădanie. Plecarea dintre noi, mai exact din Bănie, a lui Corneliu Andrei Stroe este un moment trist. L-a stimat multă lume. Vor dăinui amintirile despre altitudinea sa academică, despre încrâncenarea cu care a încercat, ani la rândul, cu toate riscurile de pe lume, să nu fie umilită Craiova şi s-o facă să strălucească. În galeria conducătorilor de cluburi de fotbal autentici din ţară, Corneliu Andrei Stroe rămâne pe podium. O lacrimă pentru sufletul lui generos şi faptele lui bune!

Golul lui „Negoro” cu Kaiserslautern este acompaniat audio de vocea incondundabilă a lui Domozină, „Gool Negrilă, fundaşul Negrilă…”, iar video este completat cu explozia de fericire a băncii de rezerve, în prim-plan cu vicepreşedintele clubului, Corneliu Stroe, care-l felicita original pe antrenorul echipei, Constantin Oţet: trăgându-l de urechi. O bucurie nereţinută, o bucurie maximă, la care achiesa o ţară întreagă. De ieri, profesorul Stroe îi s-a alăturat lui nea Tică într-o îmbrăţişare eternă. Şi lui, şi lui Ştefănescu, Crişan, Domozină, Frânculescu, alţi dispăruţi din familia „Maxima”. Ceilalţi „copii” ai săi s-au reunit ieri la prânz să-şi întâmpine „părintele” în locul unde au săvârşit atâtea minuni împreună, la stadion. Lung, Negrilă, Tilihoi, Ungureanu şi ceilalţi „supravieţuitori” din cea mai iubită echipă a fotbalului românesc l-au primit cu lacrimi în ochi. În urmă cu două luni, la club la CSU, le-a ţinut o prelegere despre ceea ce înseamnă conducerea unui club de fotbal. În majoritatea fotografiilor memorabile cu care este decorat holul oficialei, Corneliu Stroe apare inevitabil, fiind legat de cele mai frumoase momente ale acestei echipe. Anul trecut, Corneliu Andrei Stroe sărbătorise şapte decenii de viaţă şi cel puţin cinci dintre acestea în slujba sportului. Revenise în prim-planul fotbalului craiovean din vara trecută. Profesorul Stroe era cuprins de emulaţia proiectului CS Universitatea. Acum două săptămâni, Gabi Balint era întâmpinat şi prezentat de preşedintele de onoare al clubului, care îşi exprima încrederea că va îndeplini obiectivul promăvării. Şi-a dorit să fie din nou fotbal în Bănie, să întrevadă o speranţă de performanţă. Ieri, la căpătâiul său din incinta arenei „Ion Oblemenco” s-au perindat zeci de cunoscuţi, oameni de fotbal şi suporteri. Autorităţile, în frunte cu primarul Lia Olguţa Vasilescu, n-au lipsit, depunând coroane de flori şi aprinzând lumânări. Mâine, la prânz, Corneliu Andrei Stroe va fi înmormântat la cimitirul „Ungureni”, unde-i va avea aproape pe Nelu Oblemenco sau Tică Oţet.

Născut pe 2 iulie 1943, la Dioşti, Corneliu Stroe a practicat atletismul la Banatul Timişoara şi Ştiinţa Bucureşti, fiind campion al României în 1961 şi 1962 la probele combinate triatlon şi pentatlon. În 1990 a înfiinţat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport la Universitatea din Craiova. În 2003 a fost numit cetăţean de onoare al municipiului Craiova. A ajuns la CS Universitatea Craiova în anul 1966. Timp de patru ani a ocupat funcția de secretar al CS Universitatea Craiova. Apoi, între 1970-1983 a fost vicepreședinte al clubului, iar în sezonul 1983-1984 președinte al CS Universitatea Craiova. Din vara trecută, este preşedinte de onoare la CS Universitatea Craiova.

 

Mesajul de adio al Universităţii Craiova

„Creatorul Craiovei Maxima s-a alăturat în această noapte Căpitanului Costică Ştefănescu, lui Constantin Oţet, Nelu Oblemenco, Petre Deselnicu și Zoli Crişan în Ceruri. Corneliu Andrei Stroe a fost unul dintre artizanii Craiovei Maxima! A condus clubul nostru spre marile performanțe pe plan intern și european. În 2013 a fost numit preşedinte de onoare al Universităţii, luând parte activ la renaşterea legendei pe care, cu trei decenii în urmă, el a creat-o. Clubul Sportiv Universitatea Craiova este alături de familia lui Corneliu Andrei Stroe în aceste momente grele. Vă mulţumim că ne-aţi dăruit Craiova Maximă şi promitem că legenda va merge mai departe. Veţi rămâne mereu în inimile noastre!”

 

Mesaje jucătorilor Craiovei Maxima

Pavel Badea: „Sunt devastat. Craiova a pierdut unul dintre simbolurile sale. Domnul profesor Stroe a făcut lucruri incredibile pentru acest oraş. A fost părintele Craiovei Maxima, ne-a ajutat să facem performanţă şi, mai presus de toate, ne-a sprijinit să ne împlinim ca oameni. Şi-a dedicat viaţa acestui club şi până în ultimele clipe s-a implicat în proiectul renaşterii fotbalului craiovean”

Gheorghiţă Geolgău: „Decesul fulgerător al domnului profesor Corneliu Andrei Stroe ne-a produs tuturor o durere imensă. S-a stins un om de o mare valoare, un om care a scris pagini importante în istoria fotbalului craiovean şi a oraşului nostru. Şi-a dedicat viaţa clubului Universitatea Craiova, a construit cu migală echipe mari şi a sprijinit pe jucători să devină oameni respectaţi. A fost părintele Craiovei Maxima şi unul dintre personajele cheie care s-au implicat în ultimele luni în proiectul renaşterii fotbalului craiovean. Trecerea în nefiinţă a unui om de o asemenea valoare nu poate lăsa în urmă decât durere şi regrete imense”

Silviu Lung: „Din păcate, am pierdut încă un om deosebit din marea familie a Craiovei Maxima. Pentru mine, domnul profesor a fost ca un tată. Dânsul m-a adus în Craiova de la Carei, dânsul m-a ajutat să devin fotbalist important şi om respectat”

Nicolae Tilihoi: „Vestea morţii domnului profesor Stroe ne-a luat pe toţi prin surprindere. De când ne ştim, l-am avut aproape, ne-a ajutat pe toţi. Acum suntem obligaţi să ducem singuri echipa spre performanţele cu care domnul profesor ne obişnuise. Chiar dacă nu mai este printre noi, nu-l vom dezamăgi”

Sorin Cîrţu: „Toată cariera mea este legată de profesorul Corneliu Andrei Stroe. Dumnealui m-a adus ca jucător de la Electro la Universitatea şi, peste ani, tot dumnealui m-a adus ca antrenor de la Electro la Universitatea. Dumnezeu să-l odihnească, a fost un om bun”

Ilie Balaci: „Vă rog să mă credeţi că nu mai am cuvinte. Nu-mi vine că cred că a murit artizanul Craiovei Maxima. Omul asta a făcut enorm pentru fotbaliştii acelei minunate echipe. Sunt foarte răvăşit”