Spectacole pe scenele craiovene ale trupelor artistice „Anton Pann” şi „Finckelbaum” din Bucureşti

0
547

Două spectacole, cu intrare liberă pentru public, vor fi prezentate, zilele acestea, la Craiova, de trupele artistice „Anton Pann” şi „Finckelbaum” din Bucureşti. Este vorba despre „Eminescu românilor” (recitări, muzică, scenete de teatru), care va avea loc luni, 8 aprilie, de la ora 18.00, la Teatrul Liric „Elena Teodorini”, şi „Extaz şi agonie”, după nuvela lui I.L. Caragiale „Două loturi”, care va fi prezentat marţi, 9 aprilie, de la ora 11.00, în Sala „I.D. Sîrbu” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Ambele spectacole sunt regizate de Marin Simion şi se bucură de participarea tinerilor actori bucureşteni Iulia Nistor, Marin Simion, Dan Bălăşoiu şi Dragoş Silvestru, acestuia din urmă revenindu-i şi rolul de prezentator. Realizator este prof. Ioan V. Maftei-Buhăieşti, poet şi epigramist, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi.

Programul spectacolului extraordinar „Eminescu românilor” va cuprinde recitări din creaţiile eminesciene, scenete după „Scrisoarea III”, „Luceafărul” şi scrisorile dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle, surprize muzicale. Spectacolul de teatru „Extaz şi agonie” îi are în rolurile principale pe Adrian Vişan, Ana-Maria Popescu / Iulia Nistor, Andreea Niţă, Dan Bălăşoiu, Niky_Hindi, Andrei Duluţă şi Costi Călin.

Trupa artistică „Anton Pann” a luat fiinţă în anul 2007 ca trupă de sine stătătoare pe lângă Colegiile Naţionale „Sf. Sava” şi „Cantemir Vodă” din capitală. Printre membrii săi se numără elevi ai acestor şcoli, cărora li se alătură, în majoritate, tineri şi studenţi. De la înfiinţare până în prezent, trupa a susţinut un număr important de spectacole de teatru şi revistă în Bucureşti, dar şi în oraşe din ţară. De asemenea, a participat la diferite concursuri şi festivaluri, primind importante premii. Scopul declarat odată cu înfiinţarea a fost promovarea persoanelor talentate şi a culturii, iar obiectivele – sprijinirea tinerilor pentru a-şi urma pasiunile, încurajarea diversităţii şi originalităţii.