Echipa naţionala de polo a Romaniei a pierdut, scor 10-9, partida disputată cu Germania, la Edmonton. Meciul a facut parte din turneul preolimpic (Grupa A). Golul decisiv a fost marcat de germani cu doar cinci secunde înainte de terminarea timpului regulamentar.
Scorul pe reprize a fost: 3-2, 4-4, 0-1, 3-2, golurile tricolorilor fiind marcate de: Cosmin Radu 4, Diaconu 2, Iosep 1, Kadar 1, Matei 1. Celelalte rezultate consemnate în Grupa A: Muntenegru-Olanda 12-6 (2-1, 4-2, 4-1, 2-2), Grecia- Macedonia 12-2 (1-0, 3-2, 3-0, 5-0). Azi-noapte, România a întâlnit în cea de-a doua dispută de la Edmonton, naţionala Greciei. Primele patru clasate din cele doua grupe preolimpice se vor întâlni în sferturi, iar semifinalistele se vor califica la Jocurile Olimpice de la Londra din vara aceasta.