Plan de rate la Millenium Bank

0
369

Clienţii Millennium Bank îşi pot refinanţa cardurile de credit şi overdrafturile la o dobândă de numai 12% pe an, adică sub jumătate din media pieţei de carduri de credit, accesând cardul de credit al băncii cu noua opţiune de refinanţare. Când solicită noul card de credit, clienţii îşi pot activa opţiunea de a refinanţa un card de credit vechi sau un overdraft, folosind funcţionalitatea Plan de rate. Ei îşi pot alege şi numărul de rate lunare, care variază între trei şi 30. Dobânda anuală de 12% reduce semnificativ suma totală de rambursat băncii pentru limita folosită. După acoperirea integrală a sumei corespunzând vechiului card de credit sau overdraft, clienţii pot folosi suma suplimentară disponibilă pe cardul de credit Millennium Bank după bunul plac. În plus, pe măsură ce clienţii rambursează suma folosită pentru refinanţare, limita disponibilă pe noul card de credit creşte. Millennium Bank a lansat recent programul „Fă-ţi colegi de Bancă!”, care răsplăteşte cu un bonus de 50 de lei posesorii de carduri de credit ce recomandă clienţi noi pentru cardul de credit. Persoana recomandată primeşte, de asemenea, un bonus de 50 de lei după ce efectuează o tranzacţie cu noul card de credit în primele trei luni de la emitere.