Copiii cu autism, lăsaţi pradă nepăsării

1
408

Părinţii copiilor cu autism acuză statul român de nepăsare. Incluşi de cele mai multe ori în categoria „şi altele”, copiii cu această afecţiune se confruntă adesea cu probleme de discriminare, dar şi cu dificultăţi în obţinerea îngrijirilor. Ieri, de Ziua Internaţională de Conştientizare şi Sensibilizare în ceea ce priveşte Autismul, a fost lansată o petiţie online în speranţa că revendicările vor fi, în cele din urmă, ascultate de cineva.  

Nepăsarea autorităţilor române surprinde mai ales în condiţiile în care numărul celor diagnosticaţi cu autism creşte de la an la an. Aşa se face că, anul trecut, în România au fost înregistraţi 3.900 de copii care suferă de această dizabilitate, 150 dintre ei aflându-se în evidenţele Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR), filiala Craiova.

Cu siguranţă ar fi necesară şi o îmbunătăţire a legislaţiei care obligă, spre exemplu, copiii cu autism să meargă la control în fiecare an pentru a primi drepturile ce li se cuvin deşi, este bine ştiut faptul că afecţiunea este, deocamdată, una fără soluţii de vindecare din punct de vedere medical.

„Incidenţa autismului este absolut alarmantă. Dacă în 2007 vorbeam de o incidenţă a cazurilor de 1 copil cu autism la 190 nou-născuţi, acum s-a ajuns la 1 la 100 şi chiar se discută de o rată de 1 la 80. Aceste informaţii au fost oferite de Centrul de Prevenire şi Control al Bolilor din Atlanta, SUA. Datele sunt însă valabile, cel mai probabil, şi în România. Deşi se vorbeşte foarte mult despre autism în ultima vreme, nu se întâmplă mare lucru. Ne dorim ca măcar în 2012 să punem puţin lucrurile la punct. Acum am lansat o petiţie online”, a precizat Luminiţa Sandu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România.

Petiţie pentru drepturile persoanelor cu autism

Semnatarii petiţiei online, lansată ieri în toate marile oraşe ale ţării, solicită respectarea prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi în toate domeniile care afectează sau aduc atingere dezvoltării, creşterii şi integrării sociale a copiilor, tinerilor şi adulţilor cu autism. În considerare au fost luate trei mari probleme. În primul rând, încadrarea în grad de handicap a copiilor cu autism. Părinţii şi însoţitorii persoanelor cu autism solicită ca evaluarea necesităţii furnizării serviciilor să se realizeze nu în baza coeficientului de inteligenţă, ci în urma evaluării complexe a nivelului de funcţionalitate al fiecărui copil.

O altă cerinţă este modificarea Ordinelor comune ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Sănătăţii nr. 725/2002 şi nr. 762/1992/2007. Mai exact, adoptarea de urgenţă a unor criterii specifice bazate pe evaluarea gradului de funcţionalitate pentru încadrarea în gradul de handicap, care să nu mai lase loc confuziilor între autism, retard mental şi schizofrenie şi să permită, astfel, servicii adecvate, dar şi continuitatea accesului la aceste servicii pe tot parcursul vieţii.

Nu în ultimul rând, semnatarii petiţiei solicită tuturor reprezentanţilor administraţiei publice centrale să depună eforturile necesare pentru amendarea şi modificarea actelor normative care pot conduce la asigurarea dreptului la recunoaştere şi integrare în societate a tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor cu autism.

Clădirea Palace, iluminată în albastru

Tot cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare şi Sensibilizare în ceea ce priveşte Autismul, reprezentanţii ANCAAR – filiala Craiova împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Primăria municipiului Craiova, Clubul Soroptimist Internaţional Craiova şi Clubul de dans Katamis au desfăşurat, ieri, o serie de acţiuni. În cadrul campaniei „Arată că îţi pasă! Fii albastru pentru autism!” a fost organizat un Flash Mob, fiind eliberate în mod simbolic câteva sute de baloane albastre. Tot ieri-seară, clădirea Palace a Primăriei Craiova a fost iluminată în albastru pentru a atrage atenţia asupra semnificaţiei acestei zile.

De altfel, recent, Secretarul General al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, sublinia faptul că numărul de copii care suferă de autism este în continuă creştere, motiv pentru care a declarat ca fiind necesară „abordarea problemelor grave de stigmatizare şi discriminare, alături de dificultăţile în obţinerea îngrijirilor”.

1 COMENTARIU

  1. De peste 10 ani lupta Luminita si Carmen in ANCAR sa obtina fonduri pentru acesti copii. Le felicit din suflet.Sunt putini care si inteleg cat de mari sunt costurile pentru recuperarea acestor copii. Pana cand nu va aparea o lege clara care sa ii ajute si din punct de vedere financiar, in tara, educatia si cresterea acestor copii va supravietui din sponsorizari.In statele europene e altfel.DAR

Comments are closed.