Procesul în apel al lui Michel Platini şi Sepp Blatter, în aşa-numitul dosar „2 milioane franci elveţieni”, începe astăzi în Elveţia, la Curtea extraordinară de Apel a Tribunalului penal federal din Muttenz, la aproape 10 ani de la izbucnirea FIFAGate. De la achitarea lor în prima instanţă, în urmă cu aproape trei ani, Michel Platini şi Sepp Blatter revin în faţa instanţei elveţiene în cazul plăţilor suspecte, care le-a distrus cariera în 2015. francezul în vârstă de 69 de ani şi elveţianul 88 de ani, sunt judecaţi pentru înşelăciune, gestiune neloială, încălcarea încrederii, fals în documente. Procuratura i-a acuzat că au obţinut ilegal, în detrimentul FIFA, o plată de 2 milioane franci elveţieni, în favoarea lui Michel Platini. Apărarea şi acuzarea sunt de acord în privinţa unui punct: francezul l-a consiliat pe Sepp Blater între 1998-2002, în timpul primului mandat al acestuia ca preşedinte FIFA, când au semnat un contract în 1999 prin care se accepta o remunerare anuală de 300.000 de franci plătită integral de FIFA. Dar în ianuarie 2011 la 8 ani de la încetarea activităţii sale de consilier a susţinut o creanţă de 2 milioane franci elveţieni pe care Parchetul susţine că ar fi fost obţinută prin inducerea în eroare. Blatter a asigurat că Platini îşi merita banii, confirmând un agrement încheiat verbal fără martori şi niciodată prevăzut în contabilitatea FIFA. Cei doi acuzaţi au denunţat posibilul rol al lui Gianni Infantino în declanşarea anchetei, fosta mână dreptă a lui Michel Platini al UEFA.