Poliţiştii din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Aeroport “Henri Coandă”, împreună cu lucrători vamali, au descoperit, în bagajul de cală al unui bărbat, suma de 205.000 euro pe care persoana a încercat să îi introducă ilegal în țară.
În data de 01.03.2024, în jurul orei 14:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional “Henri Coandă”, s-a prezentat , pentru a intra în ţară, din direcţia Castellon – Spania, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 42 de ani. “Poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunțit asupra bagajelor bărbatului. Astfel, în interiorul bagajului de cală au fost descoperite trei pungi ce conțineau bancnote de 500, 200 și 100 de euro, totalizând suma totală de 205.000 euro. Deoarece nu a putut justifica suma de bani și existând suspiciuni că ar putea fi produsul unor activități infracționale, valuta a fost reținută în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale”, a precizat , într-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române.