Programul “Împreună creştem Bine!”, lansat de Şcoala Primară “Anghelos” din Craiova

0
831
 Aseară, Școala Primară “ANGHELOS” a lansat,  în Craiova Programul de conferințe „ParentingNet” , pentru a crea cadrul de dialog între experți din domeniul educației și îngrijirii copilului și comunitatea părinților preocupați de buna creștere și gestionarea provocărilor aferente. Specialiști renumiți în educație și psihologie au fost, aseară, la Craiova, Hotelul RAMADA PLAZA, pentru a susține ideea că „Împreună creștem Bine!”. Manifestarea a debuta cu un program susţinut de “Generaţia Folk”, grup coordonat de Mădălina Amon.
 Întâlnirea a fost este dedicată părinților,  care au copii la grădiniță si/sau în clasele   pregătitoare – a IV-a, dar și cadrelor didactice din învățământul preșcolar și primar. A fost un real succes, invitaţii fiind, cu toţii, de marcă.  OANA MORARU – consultant educațional, owner la Vocea Părinților și fondatoarea școlii private Helikon a oferit răspunsuri și idei practice care au decurs din întrebarea:„Cum cultivăm entuziasmul copiilor pentru învățare?”. “Nu se poate reuşi decât împreună, cadre didactice, părinţi, pentru a le trezi copiilor plăcerea de a învăţa. Nu trebuie să fie folosită violenţa, atât cea verbală, cât şi cea fizică. Copilul trebuie educat, să i se arate ceea ce poate învăţa, cum poate reuşi în viaţă, doar prin metode pedagogice. Trebuie să i se deschidă orizontul, să i se arate noutăţile, să i se spună ceea ce este bine”, a precizat aceasta. OANA CALNEGRU – psiholog și psihoterpeut, expert național în sănătate relațională și coordonatoarea programului Parenting MasterClass, de la Pagina de Psihologie, a arătat   că blândețea este „ingredientul minune” pentru creșterea bună a copiilor și a răspuns lămurit și la dilema celor mai mulți părinți: „Libertate sau Disciplină? Cum ne educăm copiii?”. “Sunt pentru prima dată la Craiova şi am găsit o atmosferă minunată, cu foarte mare deschidere, faţă de ceea ce înseamnă educaţia. Relaţia cadru didactic – părinte trebuie să fie una normală. Trebuie să i se dea libertate copilului, dar, în acelaşi timp, şi disciplină, însă una normală, fără violenţă, nici verbală, nici fizică. Trebuie găsit un limbaj comun între elev şi educator, învăţător, profesor, în aşa fel încât copilul să descopere singur ceea ce este bine, ceea ce este frumos ” – a menţionat Oana Calnegru. VASILE TIMIȘ – conferențiar universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca a orefit o perspectivă clară privind valoarea educației spirituale pentru o creștere frumoasă a copiilor, într-o lume plină de provocări și tentații. Acesta s-a referit la “Experiența religioasă – cale de aprofundare a tainelor credinței și mijloc de imunizare psihologică”, oferind sfaturi în acest sens: “Cu toţii trebuie să învăţăm, iar copiii cu atât mai mult. Credinţa este una dintre căile de deosebire a binelui de rău. Sunt tot felul de site-uri, pe care se promovează diverse idei, foarte multe fiind departe de adevăr, incitând la rău. Cadrele didactice şi părinţii trebuie să conlucreze, pentru a-i învăţa pe copii ce este credinţa”. “Studiile arată că șansele copilului de a crește bine, de a se dezvolta armonios și de a obține  rezultate mai bune cresc pe măsură ce părinții sunt mai implicați în educația sa. Într-o dinamică socială intensă, petrecem tot mai puțin timp împreună și găsim tot mai greu strategii adecvate pentru a contribui la o creștere buna a copiilor noștri. Așadar, vă invităm să vă alăturați unui program de formare și conectare bazat pe: argumente științifice; exemple revelatoare și sfaturi practice. Fondurile obținute vor fi utilizate exclusiv pentru organizarea evenimentului, iar 35% din valoarea acestora va fi orientată de organizatori către susținerea educației copiilor din medii vulnerabile”, a precizat Adrian Stănulică,  cofondator, alături de soţia sa, Elena, al Școlii “Anghelos”, al cărei director este prof. Cristian Angel Stăiculescu.