I s-au pus cătuşele, chiar după o lună de zile de la comiterea faptei

0
473

La data de 02 martie a.c., polițiștii Secţiei nr.4 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 43 de ani, din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta a comis fapta fix cu o lună de zile în urmă.

În dimineaţa zilei de 02 februarie a.c., ora 05:00, poliţiştii Secției nr.4 Poliție Craiova au fost sesizați de o femeie din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, un bărbat a sustras mai multe produse din incinta unei staţii de carburanţi, din localitate. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii care au identificat şi imobilizat bărbatul în cauză. Cu ocazia controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite două sticle de băuturi alcoolice şi produse alimentare, bunurile fiind restituite reprezentantului societăţii. În urma cercetărilor şi a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea emiterii unei măsuri preventive.