Astăzi, transport agabaritic în Dolj, pe ruta Port Bechet – Podari

0
673

Un transport agabaritic, în convoi, va circula, astăzi, pe traseul Port Bechet – Murta – Valea Stanciului – Segarcea – Podari, cu destinația Fabrica Clariant, unde urmează să se producă etanol celulozic din reziduuri agricole. În funcție de condițiile de trafic, se va stabili dacă toată distanța va fi parcursă azi sau se va continua și mâine. Transportul este format din trei camioane, având lățimea de 5,40 metri, respectiv înălțimea de 6,50 metri. Viteza de deplasare va fi adaptată condițiilor de trafic, însă în conformitate OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră. Transportul va fi însoțit pe traseul precizat de echipaje de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Dolj. Luna trecută un alt transport cu gabarit depășit a mers de la Calafat la Podari, timp de două zile.