Mărţişoare-surpriză în tramvaiul 109

0
454

tramvai (2)Pe 6 martie, la ora 8.00, craiovenii care vor urca în tramvaiul cu indicativul 109 (care circulă pe traseul Hanul Craioviţa – Uzinele Ford şi retur) vor primi mărţişoare-surpriză. Călătorii vor fi surprinşi de 300 de scrisori caligrafice  ce aşteaptă să fie deschise, scrisori care vor fi aşezate pe scaune sau vor fi lipite pe ferestrele tramvaiului. Mesajele vor fi scrise cu stiloul şi sigilate, ca pe timpuri, cu scopul de a-i face pe oameni să zâmbească şi de a le reaminti că gesturile mici fac diferenţa. Fiecare persoană va fi încurajată fie să păstreze scrisoarea, fie să o lase pentru alt cititor curios. Iniţiativa aparţine proiectului „LivrezDragoste.ro – Atelierul de scrisori”, în colaborare cu RAT Craiova.