UEFA: Vacanţa puterii

0
340

În timp ce viitorul politic al lui Michel Platini depinde, aproape în exclusivitate de decizia TAS, suspendat fiind pe şase ani de comisiile FIFA, UEFA se confruntă cu o situaţie insolită, generată şi de alegerea secretarului său general Gianni Infantino la 26 februarie a.c. ca preşedinte al FIFA. Mâine, 4 martie, Comitetul executiv al UEFA va desemna succesorul lui Infantino ca secretar general. Grecul Theodore Theodoris este favorit pentru înlocuirea italo-elveţianului. Pe 3 mai a.c, la Budapesta, este programat Congresul UEFA. Dacă va fi ales şi un nou preşedinte încă nu se ştie fiindcă se aşteaptă decizia TAS la cazul Platini. Un noian de probleme mari, precum securitatea, impactul economic al EURO 2016, atribuirea de bilete, asigurarea terenurilor de antrenament pentru cele 24 de selecţionate calificate, toate acestea cad în sarcina ţării organizatoare, Franţa, dar conlucrarea acesteia cu UEFA este imperios necesară.