Regele Mihai, bolnav de leucemie

0
37

Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, regele Mihai al României, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: carcinomepidermoid metastazant şi leucemie cronică. Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere. Regele Mihai I a decis să transmită următorul mesaj: „În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei.”