Incendiu într-un cămin de nefamilişti din Craiova

0
433

Pompierii craioveni au fost solicitaţi ieri după-amiază, în jurul orei 15.30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un cămin de nefamilişti de pe strada „Putnei” din Craiova. Deşi iniţial se anunţase prin 112 că este vorba despre un incendiu izbucnit într-o cameră a căminului, ajunşi la faţa locului cu două autospeciale de la Detaşamentul 2 Pompieri Craiova, pompierii au stabilit că focul pornise de fapt în uscătoria imobilului. În încăperea respectivă erau depozitate articole de îmbrăcăminte şi mobilier vechi, care ardeau mocnit, astfel că focul a fost lichidat destul de repede. În urma cercetărilor efectuate, pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la o lumânare aprinsă, uitată în uscătorie de cineva care intrase acolo. Din fericire, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, nici o persoană nu a fost rănită sau intoxicată cu fum.