Dacă trecutul este o lecţie, atunci nu se va afla niciodată cine a ordonat uciderea lui Boris Nemţov (55 de ani), devenit portavocea protestelor contra războiului din Ucraina. Aşa cum nu am aflat până astăzi cine a dispus uciderea jurnalistei Anna Politkovskaia, în 2006, în timp ce investiga războiul din Cecenia. Justiţia politică din era Putin nu se cramponează, de regulă, de regulile statului de drept. Pentru propaganda televizată, Boris Nemţov nu era un dizident, după ce fusese adversar politic, ci un membru al „celei de-a cincea coloane pe care Vladimir Putin nu a ezitat să o denunţe”. Într-un asemenea climat de intoleranţă, minciună, represiune şi violenţă politică, opoziţia nu mai este o formă de exprimare democratică. Pentru a fi opozant în Rusia îţi trebuie un curaj nebun. Riscurile sunt maxime. Adevăraţii responsabili morali ai asasinării lui Boris Nemţov sunt cei care au admis instaurarea acestui climat de insiguranţă şi ură. Pe un alt plan, atât Boris Nemţov, fost guvernator al regiunii Nijni Novgorod (1991-1997) şi apoi primul vicepremier al guvernului federal al Rusiei (1997-1998), cât şi Vladimir Putin sunt „elţieni” genetici, între ei bătrânul ţar alegându-l drept succesor, în urma consultărilor cu Tatiana şi Valentin, fiica şi ginerele său, pe cel din urmă. Cum înlocuirea şefului statului a atras şi atrage mereu o anumită rotaţie a elitei economice, mai ales în Rusia unde puterea şi proprietatea sunt strâns îngemănate, Boris Nemţov, artizan al primei privatizări a celor mai mari obiective economice, alături de Anatoli Ciubais, celălalt viceprim-ministru, însărcinat cu economia şi finanţele, se va vedea marginalizat chiar dacă va rămâne în anturajul oligarhilor Mihail Fridman (grupul Alfa Konsorţium) şi Mihail Prohorov (holdingul Oneksim). Analistul politic Stanislav Belkovski, văr al oligarfului Boris Berezovski, autorul cărţii „Putin, biografie interzisă”, (Ed. Corint, 2014), oferă informaţii de primă mână şi o contextualizare interesantă a lor, chiar dacă, în logica subiectivă a unui autor de casă, deghizat în pseudo-demolator – jurnaliştii de la Der Spiegel recenzându-i traducerea au descoperit că este un apropiat sau, în orice caz, un tolerat de serviciile secrete – criticile se amestecă. Cartea a apărut după ce scenele de război rece, datorate evenimentelor din Ucraina se reîncălziseră subit. Între atâtea şi atâtea detalii aflăm, de pildă, că Mihail Kasianov, ex-premier al Rusiei (2000-2004), pe mandatul lui Vladimir Putin, deloc loial, a ieşit în public cu declaraţii dure împtriva acestuia, susţinând deschis legea americană Magnitki (The Magnitski Act), ceea ce l-a iritat teribil pe actualul lider de la Kremlin. Şi ce a păţit? Şi-a pierdut casa de vacanţă, cu o suprafaţă de 11 hectare, de la periferia Moscovei. Despre Nemţov, care de mai mulţi ani în numea „dictator” şi „tiran” pe Putin, aflăm că „nu iese din restaurantele scumpe din Moscova, este pasionat de windsurfing, îşi schimbă des şi demonstrativ amantele şi este prieten cu oligarhi. În 2007, afirma că „problema majoră a lui Putin este că vrea să guverneze ca Stalin şi să trăiască ca Roman Abramovici” (n.r. – miliardarul oligarh, patronul clubului de fotbal Chelsea).
