Craiovenii – satisfăcuţi de bilanţ, autocritici cu jocul

0
362

Deşi jocul suferă în debutul returului, Universitatea a adunat 4 puncte în 2 meciuri dificile, ajungând la 13 jocuri fără eşec, în ultimele 5 neprimind gol

Ambii antrenori ai Universităţii erau mulţumiţi de deznodământul partidei cu Steaua, ţinând cont de dominarea clară a oaspeţilor din prima repriză şi jocul în inferioritate numerică din repriza secundă. Săndoi şi-a felicitat elevii pentru efort, recunoscând superioritatea Stelei. „Vreau să-i felicit pe băieţi pentru modul în care s-au dăruit. Am întâlnit o echipă foarte bună. E adevărat că în unele momente am fost dominaţi, dar cred că în 10 oameni, exceptând cele două ocazii pe care le-a avut Steaua, una foarte clară în final de joc, am reuşit să ne apărăm destul de bine, să închidem culoarele şi adversarul a ajuns destul de rar în faţa porţii. Am făcut 25 de minute la început o partidă bună, am pus probleme adversarului, apoi am făcut şi noi greşeli. În repriza a doua era normal să ne retragem, deliberat, să încercăm să închidem toate culoarele, să lăsăm posesia adversarului, jucând cu un om mai puţin. Campionatul s-a mai strâns, dar va fi greu să se relanseze, Steaua are încă un plus de valoare în comparaţie cu celelalte competitoare” a spus antrenorul Craiovei. Acesta s-a referit la forma lui Brandan şi la eliminarea acestuia: „Brandan e un jucător cu mare experienţă, trece prin nişte momente mai grele acum. Dar e un jucător catalizator pentru toţi ceilalţi, e căpitanul nostru, băieţii au reuşit să suplinească lipsa lui”.

Ţinând cont de dificultatea meciurilor, deplasare la Pandurii şi derby cu Steaua, Săndoi e mulţumit de bilanţ: „În două etape să obţii patru puncte eu zic că este ok. Am depăşit şi hopul numărul 13 şi am ajuns la 5 meciuri în campionat fără gol primit”.

Suporterii l-au aclamat pe Săndoi atât la început, când antrenorul a dat lovitura de începere a partidei, dar şi la final, când i-au urat „La mulţi ani!” cu ocazia împlinirii a 50 de ani. Tehnicianul le-a mulţumit celor 6.000 de fani care au creat o atmosferă senzaţională: „Cu ajutorul publicului, care a fost fantastic, am reuşit să scoatem un rezultat bun. Le mulţumesc tuturor spectatorilor care au fost în tribune, în special galeriei“.

Cârţu: „Steaua era obişnuită să fie protejată de arbitri”

La rece, a doua zi după egalul cu Steaua, Sorin Cârţu a reanalizat disputa, recunoscând valoarea superioară a adversarilor, dar în acelaşi timp penalizându-i pe aceştia pentru referirile la arbitraj, dar şi la tractica defensivă a Craiovei, tânărul Nicuşor Stanciu spunând că „Universitatea şi Rapid s-au apărat ca la handbal”.

„E o serie bună de meciuri fără înfrângere, sper să o mai prelungim până când s-o găsi cineva să ne învingă. Sunt mulţumit doar de rezultat, însă jocul nu mi-a plăcut. Am văzut de a declarat Stanciu, păi ce vroia el, să ne descoperim şi să le lăsăm spaţii, mai ales când jucam în 10, trebuia să ne ducem peste ei în presing, ce să facem? Gazonul nu ne place nici nouă, însă e un sacrificiu pe care trebuie să îl facem, că mai avem nevoie de primăvară ca să-l putem îmbunătăţi. Steaua protestează pentru că ei sunt obişnuiţi să fie protejaţi” a declarat Sorin Cârţu.

Vătăjelu: „Ne-am simţit de parcă erau 20.000 de suporteri”

Atmosfera creată de cei 6.000 de spectatori pe „Extensiv” a fost una deosebită, iar faptul că fanii sunt mai apropiaţi şi fizic de jucători le oferă acestora o motivaţie suplimentară. Bogdan Vătăjelu spune că s-a simţit ca la un meci cu 20.000 de fani alături. „Este un rezultat echitabil, care ne avantajează, ne continuăm seria de invincibilitate. Gazonul a pus probleme ambelor echipe, nu e în cea mai bună stare. Într-o lună poate va fi mai bun. Noua casă ne place. Chiar dacă au fost 5-6 mii de oameni, ne-am simţit de parcă erau 20.000 de suporteri alături de noi” a spus fundaşul Craiovei. Cristi Bălgrădean, neînvins în startul returului, a adăugat: „Jucăm fiecare meci la victorie, dar sunt partide in care trebuie sa ne mulţumim cu un egal. Am jucat multe minute cu un om în minus, în consecinţă acest egal este ca o victorie“. Alexandru Mateiu a spus: „Ne bucurăm pentru rezultat. Suntem foarte fericiţi, mai ales că avem 13 meciuri fără înfrângere. Sperăm sa o ţinem tot aşa până la finalul campionatului. Gazonul a fost puţin mai rău, dar ambele echipe am jucat pe acelaşi gazon“.