În cursul unei convorbiri telefonice, duminică seara, cancelarul german, Angela Merkel, „a reproşat preşedintelui rus violarea dreptului internaţional”, aducând în discuţie memorandumul de la Budapesta, din 1994, prin care Rusia s-a angajat să respecte independenţa şi suveranitatea Ucrainei în frontierele existente, şi tratatul privind flota rusă la Marea Neagră, din 1997. Potrivit guvernului german, Vladimir Putin a acceptat propunerea cancelarului asupra creării „unei comisii de anchetă” şi „a unui grup de contact” pentru antamarea unui „dialog politic” asupra Ucrainei. Misiunea ar putea fi condusă de OSCE. Într-o altă ordine de idei, liderii a şapte ţări membre a G 8 – Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit – au anunţata suspendarea pregătirilor în vederea summit-ului prevăzut la Soci, în Rusia, în luna iunie. Duminică, secretarul de stat american, John Kerry, a anunţat că Rusia ar putea pierde locul la masa G 8, unde, din 1998, se află alături de cele mai industrializate şapte ţări.