Viceprimarii municipiului Alba Iulia, Paul Voicu şi Ioan Bogăţan, ambii membri PDL, au fost audiaţi, ieri, la DNA Alba Iulia, în calitate de învinuiţi în dosarul privind transportul local, în care a fost audiat, miercuri, mai mult de trei ore, şi primarul Mircea Hava. Potrivit surselor citate, în acest dosar sunt cercetate, în total, 11 persoane, printre care primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, viceprimarii Paul Voicu şi Ioan Bogăţan, secretarul primăriei, Marcel Jeler, directorul Direcţiei Economice, Teofila Ţâr, dar şi angajaţi ai Societăţii de Transport Public Alba Iulia, printre care şi directorul general, Stelian Nicola. Primăria municipiului Alba Iulia a prelungit, în toamna anului trecut, contractul încheiat cu Societatea de Transport Public Alba Iulia, firmă care realizează transportul public în municipiu.