Prins la furat de fier

0
313

Poliţiştii Secţiei Nr. 1 Rurală Craiova, în timpul serviciului de patrulare executat joi seara, în jurul orei 20.00, în localitatea Coţofenii din Faţă, au prins în flagrant un bărbat în timp ce încărca în autoturismul personal materiale feroase de pe un teren ce aparţine SC Automobile Service Filiaşi. Oamenii legii l-au oprit, l-au identificat, stabilind că este vorba despre Marius Păun, de 34 de ani, din Coţofenii din Faţă, din primele cercetări reieşind că acesta sustrăsese cantitatea de 380 kg deşeu material feros aparţinând societăţii comerciale. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit unităţii păgubite, iar pe numele doljeanului poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.