Ţigarete de contrabandă, descoperite la Galicea Mare

0
521

Ieri, 2 februarie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj și Secției 6 Poliție Rurală Giubega au desfășurat o acțiune pentru combaterea infracțiunilor de contrabandă cu țigarete, fiind totodată puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, la imobile ce aparțineau unor persoane bănuite de comiterea acestei infracțiuni. Astfel, în urma activităților desfășurate și a celor 3 percheziții domiciliare desfășurate în Galicea Mare, polițiștii au indisponibilizat 269 de pachete de țigarete ce nu aveau aplicat timbru de marcaj fiscal. Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă cu țigarete, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile corespunzătoare.