Leu, comuna santinelă la răscruce de drumuri!

0
4322

Localitate teafără a Doljului, cu aproape 5.000 de locuitori, Leu se află la jumătatea distanţei dintre Craiova şi Caracal, dar este în acelaşi timp, prin poziţionarea sa geografică şi o răscruce de drumuri, unul continuând spre judeţul Olt, celălalt spre Castranova, Apele Vii, Celaru ş.a.m.d.. Are istoria sa interesantă, prin descoperirea arheologică de dată recentă, dar multe poveşti nu mai încap în istoria locului, celor mai tineri părându-le irelevante. Lucru firesc. Fiindcă mai multe se ştiu despre faptele noi, apropiate prezentului, decât despre cele vechi. Dar asemenea vorbe, până una-alta, nu duc nicăieri. Cu alte cuvinte, înfăţişarea de azi a comunei, trebuie legată de numele primarului Iulian Cristescu, cu două mandate aproape pe muchie, care arată, prin fapte, ce poate săvârşi un bun gospodar, cu puterile lui, atâtea câte sunt, nici mai multe nici mai puţine decât cele ale predecesorilor săi.

             Ce s-a făcut se vede cu ochiul liber, ce se intenţionează a se face se va vota în şedinţa ordinară a Consiliului local al comunei, pe 7 februarie când se va aproba şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs. De reţinut un aspect: comuna a înregistrat o creştere progresivă a veniturilor cumulate, din surse proprii şi atragere de fonduri europene, care au reprezentat şi reprezintă o prioritate. Cu venituri estimate anul acesta la peste 82 de miliarde lei, trei proiecte europene consistente, finanţate prin AFIR, străvechea vatră de muncă, viaţă şi spirit, deschisă spre nou, purtătoare nu numai de aspiraţii, dar şi de fapte ale cugetului, Leu îşi caută o altă legitimare, decât aceea consacrată de tradiţional târg agro-alimentar. Unul mare, vestit, perturbat în ultima vreme de restricţii veterinare, de acum cunoscute.

Iulian Cristescu vorbeşte repede, ca toţi oltenii, dar şi are ce spune, fiindcă de pildă în satul Zănoaga un deziderat vechi, privind calitatea apei, s-a rezolvat în cele din urmă prin două foraje la 140 m adâncime, încât sătenii au acum apă potabilă de cea mai bună calitate. Un proiect privind asfaltarea localităţii în valoare de un milion de euro, cumulează 30 de km de asfalt nou. Fireşte, comuna are şi pierderi: 596 de oameni ai locului au plecat afară, revenind numai de sărbătorile de iarnă. Privit aşa, cu un ochi de reporter care a văzut destule, prezentul aşezării se înfăţişează ca un lanţ de întâmplări, mai mult sau mai puţin fericite, mai mult sau mai puţin dramatice, dar oricum mărturisind o zbatere, o speranţă, şi destule ţinte precise. Încât monografia comunei ar trebui scrisă de o altă mână şi gândită de o altă minte. Şi la ceea ce se vede s-a ajuns prin tenacitate, nesomn, bună înţelegere între oameni, şi nu prin tragere de cifre din alte cifre.

Leu este o comună care veghează de sute de ani în Câmpia română. Este o eternă santinelă a speranţei. O comună în care nefericirea n-a fost o toană, ci o stare de spirit. Impresia generală este aceea că întreaga comunitate se află în căutarea unui timp pierdut. Ce spune Iulian Cristescu? El spune aşa: „Principalele investiţii pentru anul 2020, pe care le voi supune atenţiei publice, cât şi comisiilor de specialitate ale comunei Leu sunt următoarele: Înfinţare reţea de canalizare în comuna Leu, sat Leu (studiu de fezabilitate); Sistem centralizat de colectare şi epurare a apei utilizate menajere (sat Zănoaga); Înfiinţare reţea de alimentare şi distribuţie gaze naturale (studiu de pre-fezabilitate); Modernizare drumuri în comuna Leu; Asfaltare drumuri săteşti în comuna Leu; Modernizare drumuri de interes local (10 km); Întreţinere drumuri săteşti, cu material pietros; Înfiinţare centru comunitar pentru servicii sociale prin schimbarea destinaţii, reabilitarea şi dotarea fostei şcoli de băieţi; Modernizare centru civic; Reabilitare, modernizare şi dotare sala de sport; Împrejmuire cu gard din beton a cimitirului; Servicii de înregistrare sistematică de cadastru; Reparaţii curente la şcoala din Zănoaga, ş.a.m.d”.

Dar asta nu e tot, fiindcă primarul şi-a adus aminte, furat de atâtea şi atâtea gânduri, de un lucru, pe care a ţinut neapărat să-l spună: 48 de elevi vor beneficia de burse de merit, continuând o tradiţie generoasă, stimulatorie pentru participanţii la olimpiade şi concursuri şcolare judeţene şi naţionale. Şi Leu are încă o şcoală bună, ceea ce nu e puţin lucru.