Orban a rezolvat cu Putin aproape toate problemele energetice ale Ungariei

0
541

11080360Investiţiile ruseşti în sectorul atomo-energetic al Ungariei vor atinge cifra de 12 miliarde de dolari, ceea ce-i va permite acestei ţări să-şi acopere aproape integral necesarul de electricitate prin capacităţile de producere proprii.

Potrivit lui Vladimir Putin, care s-a aflat joi într-o vizită oficială în Ungaria, actuala staţie atomo-electrică din ţara respectivă deja asigură în proporţie de circa 40 la sută necesarul de electricitate, iar după realizarea proiectului bilateral rus-ungar capacităţile de producere ale acesteia practic vor fi dublate. Putin a precizat că în Ungaria vor fi construite alte două reactoare atomice, vor dubla capacitatea de producere a curentului electric. Liderul de la Kremlin a mai spus că Ungaria este foarte importantă pe piaţa regională a gazelor naturale. „Ungaria este o verigă strategică sigură în tranzitul gazului rusesc spre Europa”, a declarat Putin. Preşedintele rus a remarcat şi faptul că un concern ungar participă la extrag si prelucrarea zăcămintelor de petrol în Rusia.