Prof. univ. dr. Nicolae Panea, într-o conferinţă-provocare la TNC: „Nu cred că este cazul să fericiţi un antropolog sau să-l invidiaţi pentru ceea ce face…”

0
136

Preţ de un prânz duminical, antropologul şi profesorul craiovean Nicolae Panea a dat catedra universitară pe fotoliul Întâlnirilor „SpectActor”, fiind invitat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” să conferenţieze în faţa unui public pe cât de interesat şi curios să îl asculte, pe atât de divers. Ceea ce nu l-a împiedicat să propună o conferinţă-provocare prin însuşi titlul ei: „Educaţia ca formă de ipocrizie”. „Legând această temă de meseria mea de profesor, s-ar putea ca foarte mulţi dintre dvs. să gândiţi că voi face o analiză a sistemului de învăţământ. Nimic mai fals!”, a avertizat invitatul încă de la început.

Nicolae Panea – care s-a caracterizat ca „un intelectual care reprezintă o ştiinţă încă exotică pentru alţii”, antropologia, a ales să discute despre felul în care aceasta l-a învăţat să vadă lumea, să o descrie, să o înţeleagă şi să ofere judecăţi despre ea. «Am ales tema „Educaţia ca formă de ipocrizie” pentru că lumea se schimbă radical sub ochii noştri, amândouă fiind modalităţi de a o înţelege», a explicat acesta. Incursiunii teoretice iniţiale, cu referiri la etica cercetării şi influenţa modelului propagat de universităţile Nordului, i-a urmat o analiză a modelului cultural românesc, situat de invitat într-un „Sud temperat”. Una fără menajamente, pentru a demonstra nu doar caracterul paradoxal al culturii noastre, ci mai ales pe cel  contradictoriu şi autodistructiv…

«Sunt bucuros că avem în debutul acestui an, la Întâlnirile „SpectActor”, un intelectual născut la Craiova şi crescut în atmosfera intelectuală a oraşului. Este nu primul invitat craiovean prezent la noi, dar este cu siguranţă primul dintre cei care au rămas aici şi încearcă să constituie o şcoală de antropologie», a afirmat în debutul evenimentului duminical Nicolae Coande, secretar literar al teatrului. Apreciindu-le ca „un context măgulitor”, „o conferinţă definitorie, modelatoare pentru cultura craioveană” datorită seriei de personalităţi pe care le-a adus în acelaşi fotoliu, Nicolae Panea a explicat că Întâlnirile „SpectActor” i-au determinat alegerea temei, dar mai ales „felul în care am construit-o”.

„Este prima dată când ies din contextul unui public de catedră, de academie, şi mă adresez unui public cu formaţii diverse, interesat de o problematică foarte diversă”, a adăugat acesta. După cum se ştie, Nicolae Panea predă la Facultatea de Litere, al cărei decan este. Are studii filologice la Craiova – între 1982 şi 1986 urmând cursurile Secţiei franceză-română –, urmate de un master în antropologie culturală la Universitatea din Bordeaux (1992) şi un doctorat în filologie (1995), cu teza „Folclorul ca formă de arheologie spirituală”, la Universitatea craioveană.

Antropologia – o disciplină umanistă vedetă, uneori victimă a propriului succes

Panea şi-a început conferinţa definind cele două concepte utilizate: „Înţeleg prin educaţie felul în care o cultură se concretizează, se materializează în urma interacţiunii dintre instituţiile sociale, practicile sociale şi actorii sociali, într-un context istoric dat, impunând un model”. Ipocrizia este „acel tip de educaţie care acţionează inconsecvent, ilogic, imprevizibil, mincinos faţă de presiunea unei tradiţii culturale, într-atât încât poate impune o relaţie subversivă cu modelul”.

Referirile teoretice au vizat tradiţia marilor şcoli antropologice, invitatul subliniind că, dacă din punct de vedere politic am fost obişnuiţi să opunem Vestului Estul, în acest domeniu se vorbeşte despre opoziţia Nord-Sud. În acest context a fost abordată problematica relativităţii modelelor sau „ipocrizia politicii corecte”, cu trimitere directă la imaginea falsă ce provine din relaţia dintre cercetătorul Nordului, reprezentant al unei culturi majore, şi incapacitatea lui de a înţelege şi de a reflecta o realitate pe care o cercetează.

„Antropologia, la fel ca multe alte ştiinţe, are puterea pe care i-o dau instrumentarul conceptual şi cercetătorii săi. La rândul lor, aceştia au autoritatea conferită de universităţile şi instituţiile din Nord. Eu însumi sunt produs al unei universităţi din Nord. Am absolvit Filologie aici, dar am studii de antropologie în Franţa. Evident că produc un discurs influenţat de şcoala franceză de antropologie. Însă discursul acela de multe ori s-ar putea să nu aibă nici o aderenţă la realitatea românească pe care eu o cercetez, iar aparatul meu critic să bruscheze o realitate. Acesta este marele pericol. El merge şi mai departe atât timp cât, educaţi într-o universitate americană sau englezească, specialiştii Sudului vin şi aplică aici metodologia de cercetare. Doresc să creeze o imagine obiectivă a societăţii lor, însă rezultă una deformată, narativă, ficţionată. Pentru că metodele sunt relativ diferite. Pentru că nu reuşesc să integreze în schema metodologică o realitate extrem de complicată”, a explicat antropologul, care a făcut referiri inclusiv la etica cercetării.

„Putem vorbi despre o oarecare nonşalanţă inconştientă cu care ne tratăm trecutul”

„Aş include cultura românească într-un Sud temperat, căci raporturile ei cu lumea par a se circumscrie modelului anterior, de raport Nord-Sud, hegemonie – subalternitate, adăugând aici şi subalternitatea produsă de cacofonia modelului”, a continuat acesta, trecând la a doua parte a conferinţei, în care şi-a propus o analiză a modelului cultural românesc. L-a „comentat” în funcţie de patru elemente nucleice – limba, relaţiile de rudenie, concepţia despre timp şi concepţia despre spaţiu –, pentru a demonstra nu doar caracterul paradoxal al culturii noastre, ci mai ales pe cel contradictoriu şi autodistructiv.

Pus mai întâi în discuţie a fost propriul nostru traseu cultural la care nu avem acces din cauza necunoaşterii limbii în care au fost produse unele dintre marile lui valori. «Cultura română este o cultură neolatină, în care cunoaşterea latinei este o excepţie. O ştiu cei care vor să facă studii clasice ori intelectuali ciudaţi care probabil provin din medii în care latina a fost o valoare incontestabilă. Nu găsim intelectuali în concentrări de masă care ar şti-o. Este mai curând o „afacere personală”. Și ne întrebăm cum s-a ajuns aici. Prin abolirea politicilor şi strategiilor educaţionale!», a accentuat Nicolae Panea.

Pe lista contradicţiilor au fost adăugate faptul că „avem o gramatică normativă pe care nu o foloseşte nimeni” şi „500 de ani de cultură slavonă deveniţi inutili pentru că limba nu se mai ştie, specialiştii devenind nişte curiozităţi”. «Să nu uităm că, pentru întreaga lume, cultura slavonă a fost o cultură imperială. Ultima ei capodoperă a fost făcută pe teritoriul românesc: „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiu său Teodosie”. Însă n-o putem citi, pentru că nu ştim limba!», a adăugat acesta. În discuţie a fost adusă şi ignorarea culturii populare prin lipsa şcolii care ar putea crea specialişti şi, implicit, autoritate, ceea ce „lasă locul superficialităţii profesionale, specialiştilor derivaţi, creând o spirală a lipsei de profesionalism, spartă ici şi acolo de indivizi autodidacţi şi pasionaţi”. Concluzia: „În aceste condiţii, putem vorbi despre o oarecare nonşalanţă inconştientă cu care ne tratăm trecutul”.

Un naufragiu cultural al zonei rurale: „Satul nu va mai putea juca rolul de rezervor cultural în viitor, ci de sursă de probleme”

Paradoxuri se regăsesc, spune antropologul, şi în privinţa familiei rurale, caz în care un exemplu relevant este cel al bunicilor plecaţi în străinătate pentru a-şi lua în grijă nepoţii. În această situaţie, „sensurile existenţei sociale sunt total contrazise: educarea copilului se face pentru adaptarea la un model practic inexistent, neoperant pentru el”. Adăugând la catastrofa depopulării satelor – îndeosebi prin plecarea ţăranilor la muncă peste hotare – şi proastele servicii sanitare şi de învăţământ în mediul rural, antropologul a ajuns la o concluzie semnal de alarmă:

„Cea mai serioasă şi negativă consecinţă a modelului socio-cultural actual al României! Urmările sunt logice şi tragice: un viitor imprevizibil, o viaţă nesigură, copii complexaţi ce devin tineri neadaptaţi, completând spirala sărăciei, populaţie alienată, însingurată, nesigură, anxioasă, explozia violenţei, rasismului, xenofobiei”. „Acest spaţiu social, satul, nu va mai putea juca rolul de rezervor cultural în viitor, ci doar pe acela de sursă de probleme. Toate acestea devin premisele unei adevărate catastrofe demografice, un dezastru uman ce se naşte lângă noi şi de care până la un anumit punct suntem chiar răspunzători, pentru că toţi ne complacem într-o tăcere mai mult sau mai puţin vinovată – pentru că nu ne interesează, nu ne pricepem, pentru că nu avem exerciţiul reacţiei publice”, a mai spus acesta. Și doar „nişte politici sociale incredibil de inteligente şi de responsabile” ar putea contracara aceste transformări sociale.

Lăsate la urmă, concepţia despre timp şi cea despre spaţiu – cel virtualizat, referirea fiind la reţelele de comunicare prin care societatea pune între paranteze o realitatea fizică pentru una virtuală – au fost expuse şi ele, pe scurt, dintr-o interesantă perspectivă antropologică.

„Nu mimetismului, da creativităţii! Dar pentru asta e nevoie ca educaţia să fie lipsită de ipocrizie!”

Concluzia finală a antropologului, după analiza modelului cultural românesc,  a fost că motive diverse, de natură istorică sau politică, ne-au impus un comportament cultural contradictoriu, inconsecvent, obsedat de mimarea unor modele prost alese sau alegeri făcute fără curaj. Care ar fi soluţia pentru toată această neasumare a identităţii? Creativitatea culturală, este de părere antropologul Nicolae Panea, aceasta fiind şansa de a distruge toate elementele care ne-au făcut să avem o părere atât de proastă despre noi.

„Prin creativitate culturală se înţelege capacitatea de a inventa, de a construi, de a da viaţă unor forme sociale şi culturale noi, inedite, surprinzătoare, mai ales în contextele multiculturale şi mai ales în prezenţa unor relaţii asimetrice, coloniale sau neocoloniale, evidente sau ascunse, care caracterizează din punct de vedere social şi cultural lumea de azi. O astfel de teorie concepe societăţile ca având un rol activ şi constructiv în contextul multitudinii de forme şi valuri ale globalizării şi a ceea ce aceste valuri poartă cu sine – capitalismul, creştinismul, islamismul, budismul şi aşa mai departe. Am putea spune, aşadar, nu mimetismului, da creativităţii! Dar pentru asta e nevoie ca educaţia să fie lipsită de ipocrizie!”, a conchis Nicolae Panea.

«Antropologul este o fiinţă foarte chinuită – etic, metodologic, patriotic –, o fiinţă care trăieşte într-o disjuncţie permanentă, o fiinţă cât se poate de complicată. Și această complicare nu provine doar din formaţia sa, ci din relaţia foarte complicată pe care o are, pe de o parte, cu mediul academic, cu mediul său profesional, dar mai ales cu mediul cercetat. De aceea nu cred că este cazul să fericiţi un antropolog sau să-l invidiaţi pentru ceea ce face, ci mai curând să îl priviţi cu oarecare milă şi cu dorinţa de a surclasa toate aceste greutăţi». (Nicolae Panea)