Din ciclul, inutilităţi bugetare sau cum să dansăm pentru orbi / Camera Agricolă, o structură politică lipsită de eficienţă

Judeţului Dolj cunoaşte, la această vreme, un reviriment în sectorul agricol, cel puţin la nivelul compactării terenurilor. Preţul cu care se tranzacţionează hectarul arabil, de peste 180 de milioane de lei vechi, relevă cât de importantă este această resursă naturală cu care ne-a binecuvântat Cel de Sus. Producţia industrială şi comerţul de tot felul sunt acolo unde sunt, de ceva ani încoace. Cu siguranţă, un indicator pertinent al declinului producţiei este dat de nivelul serviciilor de curierat contractate pe raza Doljului, foarte scăzut comparativ cu alte zone din ţară. Pe acest fond, când şansa de a ridica potenţialul agricol este jucată de ageamii, nu mai are niciun sens să ne plâgem că lucrurile merg din prost, în mai prost. Mai nou, Camerelor Agricole li se cântă o altă partitură, tot cu iz politic şi tot ruptă de realităţi, cum este şi în prezent prestaţia lor.

În conformitate cu H.G.1609/16.XII.2009 privind înfiinţarea camerelor agricole judeţene prin reorganizarea oficiilor/centrelor  de consultanţă agricolă judeţene aflate în subordinea Agenţiei Naţionale de  Consultanţă Agricolă, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001  art.117 litera e. , republicată cu modificările şi completările ulterioare şi a  Hotărârii nr. 3 a Consiliului Judeţean Dolj din 28 ianuarie 2010 se înfiinţează Camera Agricolă Judeţeană  Dolj cu sediul in Craiova, str. Gheorghe Bibescu nr. 3, prin reorganizarea Oficiului de Consultanţă Agricolă Dolj, care se desfiinţează. Camera Agricola Dolj este o instituţie publică descentralizată, cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat.

Influenţă politică evidentă

          Camerele agricole, oriunde în lumea civilizată ar funcţiona, trebuie să fie expresia un profesionalism uneori dus la extrem, mai ales că este nevoie de revigorarea sectorului agricol doljean şi, nu numai. Profund afectate de schimările de legislaţie, de miniştrii, de ruperi din ritmul firesc al coordonării eficiente a agriculturii, Camerele Agricole ar trebui să nu fie supuse imixtiunii factorului politic. Suntem în faţa unui nou exerciţiu bugetar european pe agricultură şi consultanţa agricolă nu depăşeşte pereţii de un alb imaculat şi birourile atent îngrijite de tot atâtea doamne distinse cu competenţe agricole probate la firul ierbii. De regulă, banii necesari finanţării activităţii Camerei Agricole vin de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sunt viraţi la Consiliul Judeţean Dolj şi acesta, mai departe, virează către Camera Agricolă.

Mai e cineva interesat de viaţa reală a agriculturilor?

Dacă punem în oglindă imaginea ţăranului doljean şi cea a consultantului agricol avem pe loc o mare problemă de adaptare la situaţie. Or agricultorul nostru a fost adus pe de altă lume, aici, pe meleaguri doljene actuale şi pare să nu fie deprins cu mersul actual al civilizaţiei, or faimoasele amazoane de la Camera Agricolă încă mai caută cu busola punctul cardinal a ceea ce ar trebuie să însemne agricultura doljeană. Dar, cum toate lumea „bună” doarme, fără cea mai mică emoţie despre încotro se îndreaptă bazinul agricol doljean, nu avem nici pretenţii la consultanţii agricoli să coboare din birourile diafane până jos, acolo, la aburul pământului.

Camerele Agricole, din nou, alte competenţe, oare până când?

În prezent, despre atribuţiile Camerelor Agricole se discută destul de apăsat între cei doi decidenţi: premierul Ciloş, care vrea o competenţă asupra marilor fermieri agricoli şi ministrul Irimescu, ce doreşte mai mult atribuţii orientate spre activitatea fermierilor mici şi medii. Totodată, în strategia lui Cioloş, Camerele Agricole ar trebui să iasă din subordinea Consiliilor Judeţene şi să se transforme în structuri private de utilitate publică. Probabil, premierul încă mai are pe cortex imaginile spectaculoase ale agriculturii din Franţa! Altfel, nu se explică de ce refuză să acceptă că, în marile judeţe agricole, cum este şi cazul Doljului, cea mai mare parte a terenurilor agricole este deţinută de micii agricultori, şi nu de marile ferme de exploataţie.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu este destul de tranşant. „Să le finanţăm noi, timp de 4 ani, şi apoi să se menţină în sistem cu finanţare de la micii şi medii fermieri. Eu nu pot să spun că îl contrazic pe premier, dar nu pot să nu am unele semne de întrebare în ceea ce priveşte capacitatea românilor, care sunt mult mai săraci decât francezii, sistemul după care a fost inspirat iniţial. Am unele dubii dacă vor mai funcţiona după 4 ani, când vom sista finanţarea.”

„Am făcut 2.500 de kg de grâu la hectar şi, mie, îmi ajung!”

Astfel de declaraţii culegem de la mai toţi agricultorii doljeni. Mai ales că fac agricultură pe cel mult 2-3 pogoane. O suprafaţă infimă pentru a produce recolte rezonabile. Or, de la această realitate crudă ar trebui să plece orice reformă în activitatea Camerei Agricole. Rolul primordial al Camerei Agricole este să-l înveţe pe fermier ce să semene, când să semene şi, de aici, trebuia plecat cu organizarea micilor proprietari.

Trebuia, încă demult, să se înceapă din teritoriu, de la aceste Camere Agricole, ca să meargă spre performanţă, spre progres, pentru că agricultorul nostru, ce este acum temător, când va vedea că poate câştiga mai mult, că trăiesc,  el şi bătătura sa mai bine, n-o să mai zică că are 2-3 hectare şi că-i ajung.

Vine ţăranul nostru să dea 150 de lei pe un curs de formare?!

În 16 comune doljene s-au înfiinţat Camerele Agricole Locale: Afumaţi, Băileşti, Bechet, Bucovăţ, Calafat, Călăraşi, Carpen, Daneţi, Dăbuleni, Işalniţa, Izvoare, Mârşani, Negoi, Piscu Vechi, Pleniţa şi Poiana Mare. Toate frumoase şi la locul lor, numai că din structura serviciilor şi tarifelor pentru realizarea de venituri proprii aflăm că, organizarea de cursuri de formare profesională – calificare, specializare – scoate din buzunarul trogloditului de agricultor 150 de lei, cam jumătate din pensia socială minimă garantată în plată de statul român! Dacă îl bate gândul să lucreze mai elevat şi să ceară ajutorul pentru elaborarea de proiecte cu cheltuieli eligibile îl va costa cel puţin 6 lei la 100 de euro valoarea/proiect. Aşadar, la un proiect de 10.000 de euro, va trebui să plătească consultantului agricol 600 de lei. Ca să vezi: să-ntâlni hoţu¢ cu prostu¢! Încă o mostră că specialiştii din Agricultură sunt de un schizoidism incurabil. Or, aşa trebuie să fie! Poate firmanul este altul şi noi, fii văduvei nu-l ştim. Ar trebui să mai aibe niţică răbdare, că în ritmul depopulării satelor, strategia agricolă va fi doar apanajul marilor fermieri. Oricum, nu-i pasă nimănui că de un sfert de veac, sufletele din rural experimentează cu o măiestrie numai de ei ştiută arta supravieţuirii.