Două zile preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a căutat la Londra un acord, între Bruxelles şi Regatul Unit, pe seama reformelor cerute de premierul David Cameron, la numai 2 zile după ce acesta se întreţinuse cu preşedintele Consiliului European, Jean Claude Juncker. Dacă data avansată de Downing Street va fi reţinută ar urma ca la 23 iunie a.c., să se ştie ce vrea de fapt Anglia: rămâne sau nu în Uniunea Europeană. La încheierea dialogului, Donald Tusk a spus doar atât: fără acord. Compromisul “convenit” deunăzi, înseamnă dezacord pe 3 domenii din 4. El va fi dezbătut de şefii de stat şi de guvern la Consiliul din 18-19 februarie a.c.. Revendicările britanice – ameliorarea competitivităţi economiilor europene şi chestiunea suveranităţii – n-au pus probleme mari negociatorilor, dar nu s-a putut ajunge la un numitor comun. Toate proiectele legislative europene ar putea fi blocate, dacă o majoritate de 55% a parlamentelor naţionale cere modificarea unui tratat european. Iniţial, David Cameron a cerut dreptul ţării sale de a fi privată de alocaţiile sociale atribuite resortisaţilor altor ţări europene instalaţi în Regatul Unit. Timp de 4 ani. Revendicarea este recuzată de alte ţări, considerând-o “discriminare”. În schimb lasă loc unei contra-propuneri a lui Jean CLaude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, aceea de a permite Regatului Unit, dar şi altor 27 de ţări, să acţioneze “o frână de urgenţă“, în cazul unei presiuni excepţionale din cauza sosirii excesive a imigranţilor, asupra serviciilor publice. Londra a acceptat această propunere alternativă, dar David Cameron doreşte ca şi alte ţări să-şi exercite dreptul de veto. Aici lucrurile se complică fiindcă Polonia are de pildă cel puţin 700.000 de resortisanţi care trăiesc în Regatul Unit şi fireşte rămâne sensibilă la acest dosar. UE recunoaşte că Londra suportă o presiune excepţională care îi permite lui David Cameron să acţioneze “frâna de urgenţă“. Un alt punct sensibil al negocierilor este acela privind extensia deciziilor zonei euro şi asupra ţărilor non-euro, cum este Regatul Unit. Londra cere dreptul de a cenzura deciziile luate de euro-zonă. Parisul şi Berlinul susţin că britanicii se pot adresa Curţii Europene de Justiţie. Întoarse pe toate feţele, lucrurile rămân complicate, şi David Cameron joacă o carte decisivă: euro-scepticii sunt destul de bine reprezentaţi, în Marea Britanie, apoi Partidul pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP) clamează ieşirea din UE, şi alegătorii nu rămân surzi: la 28 ianuarie, potrivit ultimului sondaj, 48% din cei chestionaţi se pronunţau pentru ieşire, 38% pentru menţinere şi 20% indecişi. Negocierile sunt aşadar în impas şi David Cameron încă nu a luat o decizie, dacă pledează sau nu pentru menţinerea ţării sale într-o Europă nereformată, aşa cum doreşte Londra.
