Oameni politici, în frunte cu Preşedintele Republicii, Francois Hollande, sportivi de anvergură (fotbalişti, baschetbalişti, rugbyşti, piloţi de Formula 1), antrenori, toţi au adresat în cascadă, pe Twitter, omagii echipei de handbal a Franţei, după adjudecarea pentru a cincea oară (1995, 2001, 2009, 2011, 2015) a Cupei Mondiale la handbal masculin, în Qatar. “Titanii”, “Invincibilii”, “Legendele”, “Experţii”, “Galacticii” sunt doar câteva dintre superlativele cu care au fost alintaţi oameni lui Claude Onesta. E bucurie mare în Hexagon, după o izbândă (25-22) trudită. Într-un sport de echipă, Franţa devine cea mai galonată reprezentativă a lumii, deţinând pentru a doua oară în istorie simultan cele trei titluri majore (Olimpic, European, Mondial), ceea ce nicio altă ţară din lume n-a mai reuşit asta. Franţa n-a pierdut nicio partidă în acest turneu final (a înregistrat o remiză cu Islanda în grupă), a trecut de reprezentativa Spaniei în semifinale, încât a meritat cu prisosinţă trofeul. A fost o finală cu suspans, în care reprezentativa Qatarului, compusă precumpănitor din non-qatarieni, cu un antrenor spaniol – Valero Rivera, care dobândise titlul suprem cu reprezentativa iberică în 2013, a evoluat la sacrificiu. Motivată şi de o primă de 1,5 milioane dolari de jucător, la titlu. S-a comentat mult despre regulamentul Federaţiei Internaţionale de Handbal, care permite unui jucător internaţional să evolueze după trei ani şi într-o altă reprezentativă. Vor fi multe comentarii pe această temă. Discuţia de fond rămâne teribila evoluţie a acestui sport, cu extensie în America de Sud (bune comportări au avut Brazilia şi Argentina), Orientul Mijlociu, Africa de Nord. Handbalul masculin, care a adus României patru titluri supreme, nu ne mai permite în prezent calificări la marile competeţii. Aici e durerea noastră. Procedăm la discuţii de simpozion, dar am rămas, cum se zice, de căruţă într-un sport de echipă, în care am făcut legea ani la rândul. Nu credem că investeşte mai mult în sport Egiptul, Tunisia sau Irakul. Ne putem consola palid doar cu faptul că sârbii, absenţi la această competiţie (unde au fost totuşi croaţii, bosniacii, slovenii, macedoneneii, muntenegrenii), şi ruşii, cu înfrângeri aproape pe linie la CM, ne ţin companie. Danemarca (locul 5), Suedia (locul 10), Islanda (locul 11) au încă strălucire, fără a izbuti însă atingerea trofeului. Cel mai bun jucător (MVP) al campionatului mondial a fost declarat Thierry Omeyer din reprezentativa Franţei. Echipa tip: Thierry Omeyer – Valero Rivera (Spania), Rafael Capote (Qatar), Nicola Karabatici (Franţa), Zarko Markovici (Qatar), Dragan Gagici (Slovenia) şi Bartosz Zurek (Polonia). Relatând despre bucuria neţărmurită a francezilor, privim cu nostalgie în urmă şi ne întrebăm villonian “Unde-s vechile ninsori”. Cel puţin să fim lirici. Deşi discuţia este despre altceva. Despre seriozitate, muncă, concepţie tactică, arie de selecţie.
