80 de persoane ucise de frig în Europa, în doar câteva zile

0
365

După ce au lovit din greu estul Europei, gerul şi vijeliile se mută spre partea vestică a continentului! Mare parte a Italiei e deja sub zăpezi, iar în Germania gerul a răpus 2 oameni. Potrivit BBC, bilanţul acestei ierni a ajuns la 80 de morţi, majoritatea din Ucraina şi Polonia. Prea puţin obişnuiţi cu temperaturile scăzute, locuitorii din sudul Italiei au fost surprinşi să descopere că un strat de zăpadă de cel puţin 20 de centimetri s-a depus în ultimele zile. Autorităţile din centrul peninsulei au interzis circulaţia pe şosele a vehiculelor de mare tonaj şi au anulat mai multe meciuri de fotbal din seria A. Mercurul termometrelor a continuat să scadă alarmant în Ucraina, unde toate şcolile şi universităţile au fost închise temporar. Cel puţin 13 oameni şi-au pierdut viaţa din cauza hipotermiei în ultimele 24 de ore, anunţă oficiali de la Kiev. În Bulgaria, situaţia este asemănătoare: au fost -29 de grade Celsius în partea de nord a ţării. Temperaturile, care au scăzut sub zero grade, au făcut două victime şi în Germania. O femeie a murit după ce a pierdut controlul maşinii din cauza condiţiilor grele de drum. O altă persoană a degerat, până să fie scoasă din conducta de canalizare unde căzuse. Gerul a îngheţat chiar şi apele râului Oder, o importantă arteră navigabilă. Nu au fost cruţaţi nici locuitorii din Turcia, Grecia sau Polonia, unde frigul şi-a intrat deplin în drepturi. Valul de frig siberian a afectat şi  Austria, unde, miercuri seară, o femeie de 83 de ani a fost descoperită  îngheţată într-o pădure din Langegg. Zeci de oameni au murit în Europa Centrală din cauza gerului şi a accidentelor de pe şoselele îngheţate. În Bosnia şi Serbia, elicopterele armatei au dus provizii în satele izolate de troiene. Potrivit meteorologilor, frontul de aer rece siberian va continua să se deplaseze spre vest şi va ajunge în Franţa şi Regatul Unit.