Neagoe: “Am revenit la Ştiinţa cu entuziasm”

0
620

Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe noul antrenor, Eugen Neagoe, care a semnat un contract până în 2024. „Geană” îl are secund pe Fadi Haddad, un român din Iaşi, de origine iordaniană, Ionuţ Stancu va rămâne analist video, antrenorul cu portarii va fi Daniel Tudor, iar preparatorii fizici sunt Cătălin Tudor şi Daniel Ene.

„Sper ca împreună să reușim mai mult decât s-a reușit până acum, să avem rezultate bune și foarte bune, așa cum și-au dorit suporterii mereu. Aici am debutat, la Universitatea Craiova, sunt unul dintre jucătorii care au contribuit la eventul câștigat, împreună cu domnul președinte Cârțu, care era antrenor-manager la acea vreme. Sper din sugflet să obțin aceleași rezultate ca în 91 și ca antrenor, am câştigat eventul şi apoi o Cupă în 1993. Îmi doresc din suflet să repetăm performanțele, chiar dacă din altă postură. Îmi doresc mult să reușim și pentru suporteri. Așa suporteri cum a avut și are Universitatea Craiova este greu să găsești în alte țări, nu doar în România. Sper să practicăm un joc spectaculos și odată cu jocul să vină și rezultatele. Nu a trebuit să mă convingă nici patronul, nici preşedintele, fiindcă aici e casa mea, oriunde m-a dus viaţa nu am ascuns că sunt oltean şi am jucat 9 ani la Universitatea Craiova, ştiţi ce înseamnă acest club pentru mine şi este un vis împlinit să fiu antrenor aici. Am revenit acasă cu entuziasm, cu mare plăcere. Nu am promis nimic, nici lui Mihai Rotaru, nici preşedintelui, dar îmi doresc să vorbim despre titlu, voi face tot ce depinde de mine pentru a face rezultate bune. Cei care au reuşit eventul la Universitatea Craiova, Ion Oblemenco şi Sorin Cârţu, au fost olteni şi mari atacanţi ai Ştiinţei, şi eu am jucat atacant şi sper să le calc pe urme, aşa este probabil sortită Universitatea, să câştige eventul cu foşti atacanţi ai săi pe bancă. M-aş bcuura să fiu eu acela care-l detronez pe domnul preşedinte, să nu mai fie ultimul care a adus titlul. Negocierile cu domnul Rotaru au durat 45 de minute, apoi ne-am întâlnit din nou şi am vorbit aproape trei ore. Îmi doresc ca suporterii să revină la stadion, ştiu foarte bine ce înseamnă când sunt 30.000 de oameni în tribune, echipa are o viteză în plus. Este posibil să mai ajungă un jucător nou în Craiova, este un jucător străin, de echipă naţională, probabil mâine se va alătura lotului. Nu mi-a fost teamă de provocări, am preluat echipe în situaţii dificile şi am îndeplinit obiectivele, chiar uneori le-am depăşit acele bariere, nici patronii nu se aşteptau. Sunt un antrenor care-şi doreşte disciplină, care se bazează pe respect, nu am fost un antrenor dur, am o relaţie corectă cu jucătorii, nu am avut vreodată probleme. Fanilor le promit că echipa va juca spectaculos, dar trebuie să existe echilibru între apărare şi atac, să avem organizare bună pe ambele faze. Cât privește sistemul în care vom juca, eu am mers întotdeauna cu patru pe linia de fund și de acolo am evoluat în 4-3-3, 4-2-3-1 sau 4-4-2. Vom încerca mai multe sisteme în cantonament, apoi decidem cum e mai bine. Echipa trebuie să fie capabilă să joace bine două, trei sisteme. Universitatea Craiova are un lot valoros, din punctul meu de vedere, am lucrat cu 6-7 jucători, nu cred că sunt aşa dificili cum se spune. Am primit multe mesaje de felicitare, inclusiv de la preşedintele FRF sau de la Laszlo Dioszegi, patronul de la Sepsi, dar şi multe mesaje din străinătate. Nu am venit să dau jucători afară, jucătorii fac primul 11, prin atitudinea lor, prin seriozitatea lor, eu decât îi anunţ echipa. Nu am venit să fac revoluţie, să schimbăm jumătate de echipă, fiindcă echipa are un lot bun, vrem să aducem numai 2-3 jucători. Mi-aş fi dorit să revină Vlădoiu la echipă, l-am avut la Cluj, dar abia la vară se va întoarce. Contractul este până în 2024, dar, dacă vom câştiga campionatul, se va prelungi” a declarat Eugen Neagoe.

Eugen Neagoe a fost introdus de preşedintele clubului din Bănie, Sorin Cârţu. „Sperăm și credem că suntem inspirați cu alegerea pe care am făcut-o. Îi urez bun venit lui Geană, la echipa la care a jucat și la care a sperat de atâta timp să antreneze. El e foarte cunoscut, în special în zona noastră. Este un fost jucător important pentru Universitatea Craiova. Are experiență ca antrenor, are sute de meciuri în prima divizie. Alegerea pe care noi am făcut-o a fost cu gândul ca ceea ce noi ne propunem să se realizeze. Avem speranța că vom reuși împreună. Sper să aibă șansă mai mult decât predecesorii lui și rezultate mult mai bune”, a spus Cârțu.