Conform unui comunicat emis de IGPR, în primele 11 luni ale anului 2019, în urma acţiunilor desfăşurate, la nivel naţional, de către poliţişti, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul prelucrării, traficului şi comerţului cu ţigarete şi produse din tutun, au fost ridicate peste 55 de milioane de ţigarete şi mai mult de 48.000 de kg de tutun vrac (echivalentul a aproape 70 de milioane de ţigarete). Au fost constatate mai mult de 2.645 de infracţiuni, fiind înregistrate 2.352 de dosare penale, în care sunt cercetate 3.017 persoane. De asemenea, au fost aplicate amenzi contravenţionale în cuauntim de aproape patru milioane de lei. Datorită acţiunilor desfăşurate de instituţiile abilitate, piaţa neagră a ţigaretelor se situa, în noiembrie 2019, la 12,3%, cu o scădere de 5% faţă de ianuarie 2019, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când piaţa ilicită este avaluată la mai puţin de 14%, aspect confirmat şi de ultimul studiu Novel Research.