Grădina zoologică unde au ars zeci de animale a fost redeschisă

0
598

Grădina zoologică din oraşul Krefeld, situat în vestul Germaniei, a fost redeschisă vineri, la două zile după ce un incendiu a mistuit renumita Casă a Maimuţelor Mari şi a provocat decesul a 30 de animale, printre care mai multe maimuţe, relatează agenţia DPA.

Vizitatorii s-au aşezat la coadă înainte de deschiderea grădinii zoologice, programată la ora locală 9:00 (8:00 GMT). Alte persoane au aprins lumânări pentru a-şi exprima tristeţea faţă de decesul maimuţelor, printre se numără cimpanzei, cinci urangutani şi două gorile vârstnice.

Spaţiul în care se aflau maimuţele a început să ardă miercuri, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, din cauza unui lampion chinezesc care a aterizat pe aceasta.

O femeie în vârstă de 60 de ani şi cele două fiice ale sale s-au prezentat la poliţie şi au declarat că ar fi declanşat în mod neintenţionat acest incendiu. Ele au spus că au aprins cinci lampioane chinezeşti, iar unul dintre acestea – ”cu o probabilitate apropiată de certitudine”, potrivit poliţiei – a declanşat incendiul care a cuprins spaţiul maimuţelor.