Azi, supermeciul Man City – Liverpool

0
409

Premier League îşi consumă  în seara aceasta cel mai aşteptat meci din acest sezon. Liderul, Liverpool, neînvins după 20 de etape, merge pe terenul campioanei, Man City, de care o depart 7 puncte, aşa că o eventuală victorie a “cormoranilor” ar decide practic soarta titlului în Premier League. Liverpool nu a mai cucerit trofeul de 29 de ani, chiar dacă între timp a disputat 3 finale de Champions League.

“Suntem înfometaţi. Nu ne gândim la câte puncte avem avans, ci doar suntem concentraţi să facem un meci bun. Am strâns 54 de puncte în 20 de meciuri, e incredibil, să fiu cinstit. Dar City e o formaţie fantastică, care e în cursa pentru titlu, indiferent de ce se întâmplă în meciul direct”, a spus Jurgen Klopp înainte de meci.

“Avem o rivală, Liverpool, care este în acest moment cea mai bună echipă din Europa, din întreaga lume. Suntem constienți că, dacă nu vom triumfa în derby-ul care urmează, cursa pentru titlu se termină. Suntem pregătiți pentru această luptă. Jucăm acasă, sper să avem parte și de sprijinul fanilor de pe Etihad și să păstrăm șanse pentru finalul sezonului”, a declarat şi Josep Guardiola.

Echipele probabile:

Man City: Ederson – Danilo, Kompany, Laporte, Zinchenko – Bernardo Silva, Fernandinho, David Silva – Sterling, Aguero, Sané.

Liverpool: Alisson – Alexander-Arnold, Lovren, Van Dijk, Robertson – Wijnaldum, Fabinho, Shaqiri – Salah, Firmino, Mané.