Pavel Badea – preşedintele organizaţiei municipale PNL Craiova

0
340

Conform deciziei Consiliuliui Naţional al PNL, Pavel Badea, desemnat candidat la Primăria Craiova, a devenit preşedintele organizaţiei municipale PNL Craiova. Unul din primele lucruri pe care le-a decis, în calitate de preşedinte, a fost deschiderea partidului către persoane noi. În acest sens, în fiecare zi de marţi, începând cu ora 17:30, la sediul PNL din cartierul Rovine, Bulevardul Nicolae Iorga bloc 21-43 parter, va avea loc o şedinţă de primiri pentru membrii noi. „Dacă nu înţelegem că vremurile s-au schimbat, că e nevoie de oameni care să corespundă din punct de vedere moral şi profesional, care să se implice activ în viaţa publică, o să ramânem ca nişte dinozauri politici! E nevoie de sânge proaspăt în politică! Motiv pentru care las deschise uşile de la sediul partidului chiar şi acum, în perioada sărbătorilor şi îi aştept pe toţi cei care doresc să se implice să vină şi să purtăm o discuţie dar şi să ne urăm «La multi ani!»” a declarat Pavel Badea. De asemenea, începutul anului va aduce o serie de activităţi publice şi dezbateri cu cetăţenii Craiovei, pe teme de interes pentru oraş. „Vom organiza întâlniri informale unde să putem vorbi deschis cu oamenii şi de unde să plecăm cu soluţii venite chiar de la persoanele direct implicate în problemele importante ale acestui oraş.” a mai spus Pavel Badea