Aflat în campanie electorală, pentru un loc în Camera Deputaţilor, Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului în guvernul Orban, îşi laudă singur prestaţia, alminteri fadă ca să folosim un eufemism, şi suţine, fără să roşească „că Oltenia a avut de câştigat din guvernarea PNL şi va avea de câştigat şi mai departe”. Fireşte, vorbe de campanie electorală. Ionuţ Stroe, reprezentantul liberalilor doljeni în actualul guvern este o persoană senină şi privită de la distanţă, sau în apariţiile pe la posturile de televiziune, pe unde este trimis sau invitat, nu spune decât platitudini, încât lasă impresia că recită texte învăţate în prealabil. Dar spune aşa Ionuţ Stroe fără nicio transfigurare: „În momentul de faţă, şi mai ales în Oltenia, PSD nu mai este credibil să vorbească despre a conduce România sau în Dolj, după ce a ţinut regiunea pe ultimele locuri în toate clasamentele timp de 30 de ani”. Să fim scuzaţi: Ionuţ Stroe gândeşte şi vorbeşte precum Raluca Ţurcan şi puţin mai bine decât „redutabilul” ministru Ion Ştefan zis „Grindă” de la Lucrările publice, Dezvoltare şi Administraţie publică. Nu merită comentate toate balivernele livrate, ele unele de-a dreptul dizgraţioase. Poat fi însă încredinţat Ionuţ Stroe de un lucru: marea sa şansă în privinţa „performanţelor” proprii a fost amânarea Jocurilor Olimpice din Japonia. Şi exact ceea ce ar trebui să discute, având calitatea de ministru, nu o face, fiindcă suntem „varză” în toate sporturile. Şi „lumina” nici nu mai ştim de la ce disciplină sportivă ar putea veni. Discuţia e complicată. Şi totuşi o nedumerire firească: să spună Ionuţ Stroe un obiectiv, unul singur, realizat în Dolj, pe mandatul său de ministru. Poate a sădit pomi, şi nu avem cunoştinţă, poate a ajutat oameni sărmani să-şi găsească un adăpost, poate a săvârşit alte fapte caritabile, nerăzbătute în spaţiul public. E om tânăr, şi o decenţă trebuie să existe în toate, fiindcă până la urmă de la aceste locuri se revendică. Cât priveşte „demolarea justiţiei, pentru interesele lui Liviu Dragnea”, ultimul lucru, din lumea asta, care ar trebui dorit ministrului Ionuţ Stroe ar fi acela de a fi condamnat cu închisoare, pentru fapte similare cu ale lui Liviu Dragnea, devenit un paria la nivelul societăţii, printr-o orchestrare bezmetică. Emfaza şi lipsa de orice empatie, se fac resimţite în textele oloage ale ministrului Stroe, care ar putea etala şi un plus de bun simţ. O să vedem, lunea viitoare, cât de mult „e iubit” de alegătorii doljeni.