Primul discurs liber din 22 decembrie 1989, expus la Muzeul Brukenthal din Sibiu

0
552

Primul discurs liber din 22 decembrie 1989, cartuşe din timpul Revoluţiei de la Sibiu şi alte documente şi amintiri vor fi expuse, începând de marţi, la Casa Albastră de la Muzeul Naţional Brukenthal, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

“După cum anunţam cu ocazia lansării proiectului ‘Muzeul viu. 30 de ani de la Revoluţia din 1989’, în desfăşurarea acestuia sunt cuprinse atât o expoziţie de conştientizare publică în vederea constituirii unui fond documentar complex (deschisă în Piaţa Mare Sibiu, la 15 noiembrie) cât şi această expoziţie ce vine în consecinţa campaniei de donaţii prin care colecţia de istorie contemporană a Muzeului de Istorie Casa Altemberger s-a îmbogăţit cu mărturii importante privind evenimentele din decembrie 1989 la Sibiu: fotografii, presa vremii, primul discurs liber din 22 decembrie 1989, steaguri, cartuşe şi publicaţii. Astfel, expoziţia alătură piese deja existente în colecţii şi o parte dintre donaţiile recente”, se arată în prezentarea expoziţiei.