Craiovenii au înfruntat frigul şi au sărbătorit Ziua Naţională a României

0
693

Ieri, Craiova a fost în sărbătoare. Câteva mii de craioveni, de toate vârstele, de la copii de câţiva anişori până la persoane de vârsta a III-a, au înfruntat frigul şi au asistat la ceremoniile care au marcat Ziua Naţională a României.  Ca de fiecare dată, oltenii au ştiut să celebreze acest moment, participând cu patos la manifestările organizate cu acest prilej. Cu mic, cu mare au asitat atât la alocuţiunile oficialităţilor, dar, mai cu seamă, la parada militară şi la programul artistic oferit.

În urmă cu 101 ani, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia consfinţea, după unirea Transilvaniei cu ţara mamă, cum anterior o făcuseră Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (28 nioembrie 1918), naşterea Statului Naţional Unitar Român, toate provinciile româneşti unindu-se sub un singur steag, ulterior venind şi recunoaşterea internaţională (10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la St. Germain între Puterile Aliate şi Austria – pentru Bucovina, respectiv, la 4 iunie 1920, prin semnarea, la Trianon, a Tratatului între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria – pentru Transilvania, Crişana şi Maramureş). În 1990, 1 Decembrie a devenit Ziua Naţională a României. Ieri, ca a în fiecare an, Craiova a ştiut să celebreze această zi. Mii de oameni au înfruntat frigul şi au asistat la ceremonialul militar – religios, organizat de prefectura judeţului Dolj. Manifestarea a debutat cu prezentarea onorului, de către Garda de Onoare a Garnizoanei Craiova, ministrului  Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, reprezentantul prim – ministrului, şi col. Florin Coman, comandantu Centrului Miliar Zonal, apoi s-a intonat Imnul de Stat al României, urmat de o slujbă religioasă, venind rândul alocuţiunilor oficialităţilor.

Apel la unitate, într-o Românie europeană

Primul care s-a prezentat la microfon a fost Ionuţ Stroe, care a transmis mesajul premierului: „Sărbătorim Ziua Naţională cu sentimentul adevăratei noastre eliberări. Este momentul să consolidăm cu adevărat România Europeană, în care să se regăsească toţi românii, idiferent de locul în care au ales să trăiască”. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, sub-prefectul de Dolj,  Cristian Şovăilă a transmis, de asemenea mesajul instituţiei pe care o reprezintă: „Consfinţim împlinirea idealului de libertate a poporului român, iar acesta s-a făcut cu jertfe de sânge, de-a lungul acestor 101 ani. Celor care şi-au dat viaţa le datorăm recunoştiinţă şi avem datoria morală să ducem mai departe idealul lor, într-o Românie europeană”. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj,  Ion Prioteasa, a prezentat mesajul său şi al instituţiei: „1 Decembrie proiectează peste timp o lecţie esenţială pentru generaţiile prezentului, vorbindu-ne, de fiecare dată, despre curaj şi fermitate, despre maturitate politică şi abilitate diplomatică, despre patriotism autentic şi devotament dus până la sacrificiu.. Să celebrăm Unirea cultivând unitatea, în sensul solidarităţii între români şi să ne lăsăm în permanenţă ghidaţi de spiritul de înţelegere şi de respectul reciproc”. La rândul său,  Mihail Genoiu, a precizat: „Este ziua în care, an de an, poporul are forţa de a –şi împlini identitatea. Suntem datori să-i onorăm pe înaintaşi , avem încredere în viitor, cu atât mai mult cu cât facem parte din marea familie europeană”.

Parada militară, întâmpinată cu aplauze

După alocuţiuni, au urmat depuneri de coroane la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar cel mai aşteptat moment a fost al Paradei militare. Au defilat militari şi reprezentanţi ai autorităţilor de ordine publică, prezentând tehnica din dotare, alături de forţe ale contingentului polonez din cadrul Batalionului Multinaţional dislocat în zonă, defilarea acestora fiind primită cu aplauze ale publicului prezent. Spre final, 101 de copii veniţi din mai multe ţări europene au format, din trupurile lor, numărul care simbolizează anii care s-au scurs de la Marea Unire. Şi, ca în fiecare an, manifestările s-au încheiat cu program de cântece patriotice şi populare şi dansuri tradiţionale, prezentat de Ansamblul „Maria Tănase”.