Angajații de la Filarmonică, pe punctul de a nu-și primi salariile

0
964

Din cauza unei erori de calcul contabil, angajații Filarmonici „Oltenia” au fost la un pas de a nu-și mai primi salariile pe luna noiembrie. Problema s-a rezolvat numai după ce consilierii municipali au fost de acord ca, printr-o rectificare de buget, să se acorde toți banii necesari de la bugetul local. Aleșii locali au chestionat conducerea instituției de cultură și cu privire la veniturile pe care le realizează de pe urma concertelor și a spectacolelor la care participă artiștii Filarmonicii „Oltenia”.

Angajații Filarmonicii „Oltenia” au fost pe punctul de a nu își mai încasa salariile aferente lunii noiembrie. Totul a pornit de la o eroare de calcul care s-a strecurat în actele contabile, eroare pe care personalul de la contabilitate și-a asumat-o în cele din urmă. Soluția pe care au găsit-o autoritățile a fost ca diferența de bani să fie asigurată de la bugetul local, printr-o rectificare bugetară.

Adriana Ungureanu (PNL): De ce nu le ajung banii?

Proiectul de hotărâre a fost supus votului consilierilor municipali în ședința de joia trecută și a stârnit nemulțumirea aleșilor PNL și ALDE. Consilierul liberal, Adriana Ungureanu, a spus, de la bun început, că nu este de acord cu alocarea acestor bani către instituția de cultură și a cerut explicații de ce mai este nevoie de această sumă, în condițile în care instituția a primit un buget substanțial de la primărie. „Nu suntem de acord cu rectificarea propusă de Filarmonica Oltenia din Craiova. Are un buget de 128 miliarde de lei și 154 de angajați și tot nu îi ajung acești bani. Vreau să întreb de ce este nevoie de cei 386.000 de lei pentru plata salariilor în luna noiembrie?”, a întrebat consilierul PNL.

Instituția, chestionată pentru banii din concerte

Alesul PNL a ridicat, cu această ocazie, și problema veniturilor suplimentare pe care le realizează Filarmonica „Oltenia”. Consilierul a solicitat o situație exactă cu sumele de bani pe care le încasează din concertele și spectacolele la care evoluează artiștii instituției. „Să ne spună și nouă câți bani au încasat de la București, acolo unde corul a participat la un concert cu Sarah Brightman. Pe 7 iulie și 8 iulie au fost și la concertul Vâlcea Simfonic, apoi la Carmina Burana. Tot corul a fost și în concert la Ploiești. Cui plătesc și cei 11.000 de lei pentru chirii?”, a întrebat Adriana Ungureanu, trecând în revistă câteva dintre evenimentele culturale la care a fost antrenată Filarmonica Oltenia de-a lungul acestui an.

Dumitru Mănescu (ALDE): Ce fac managerii, semnează doar hârtii?

Problema veniturilor pe care ar trebui să și le asigure, în paralel, instituția de cultură a ridicat-o și consilierul ALDE, Dumitru Mănescu. Acesta susține că, în general, misiunea managerilor instituțiilor de cultură ar trebui să fie asigurarea de venituri suplimentare, astfel încât subvențiile de la bugetul local să nu mai reprezinte o prioritate în buget. „Când văd rectificări pentru plata salariilor din unitățile din subordine ca urmare a unor erori de calcul realizate de instituție, mă minunez de incompetența care domnește în toate unitățile primăriei. La începutul anului, ar trebui să stabilim o sumă de subvenție pentru aceste unități care mai produc și venit și apoi să se descurce, să-și producă venit. Noi angajăm manageri în aceste unități pentru a produce și venituri, nu doar pentru a semna hârtii prin care să ceară subvenții de la primărie”, a declarat consilierul Dumitru Mănescu.

Viceprimarul Bărăgan: Nu puteau fi lăsați fără salarii

Președintele de ședință, consilierul Gheorghe Nedelescu, a solicitat conducerii Filarmonicii „Oltenia” să explice consilierilor municipali de ce este nevoie de acești bani. Lămuririle au venit, mai întâi, de la viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan. Acesta le-a dat dreptate consilierilor, dar a spus că angajații de la Filarmonica „Oltenia” nu putea fi lăsați, totuși, fără salarii. „Aveți perfectă dreptate în mare, dar haideți să dăm Cezarului ce este al Cezarului și să tratăm cu maximă seriozitate această situație. Ați observat că a fost o eroare din partea managmentului de la Filarmonică, dar nu putem lăsa acei salariați fără salarii. Acesta a fost argumentul pentru care noi ne-am aplecat cu mare interes asupra speței pe care ne-ați prezentat-o atât dumneavoastră, cât și conducerea Filarmonicii”, a menționat Stelian Bărăgan.

Contabilul Filarmonicii: „O eroare de calcul pe partea salarială”

A fost o eroare de calcul, s-a scuzat contabilul Filarmonicii Oltenia. Olga Costescu le-a spus consilierilor municipali că această greșeală a survenit pe fondul unor controale ce au vizat instituția și care au afectat personalul care a efectuat calculele contabile. „Din păcate, atunci când s-a dat ultima variantă de buget în cazul nostru, a fost o eroare de calcul privind partea salarială, eroare survenită mai mult din cauza faptului că eram împărțiți în mai multe componente. Nu este o scuză, dar toți suntem oameni și uneori nu poți să fii împărțit în patru feluri ca să poți să fii bun pe toate. Din acest motiv ne-am și asumat această eroare de calcul privind acești 386.000 de lei. Toți cei 386.000 de lei vor merge strict pe partea de salarii pentru oameni”, a explicat angajatul Filarmonicii Oltenia. În ce privește banii încasați din concerte și spectacole, contabilul instituției susține că sumele sunt evidențiate în contracte și a promis că le va pune la dispoziția consilierilor.