Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti va organiza selecţia pentru studenţii şi masteranzii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanţei de vară (minimum două luni). Tinerii tentaţi de o activitate în timpul liber trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani şi să studieze la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la cursuri de zi, sau să fie la un colegiu tehnic.
Studenţii trebuie să aibă cunoştinţe foarte bune de limba germană, în sensul că aceştia ar trebui să facă dovada a trei ani de studiu consecutiv al acestei limbi. Doritorii trebuie să-şi pregătească un dosar în care să se regăsească o copie a actului de identitate, cu o valabilitate de minim şase luni sau opţional o copie după paşaport, de asemenea cu o valabilitate de minim şase luni. “În acelaşi dosar mai trebuie depusă şi fişa de solicitare – Bewerbung 2014 – completată în două exemplare la calculator şi semnată. Ceea ce vreau să menţionez este faptul că acest formular tipizat se regăseşte pe site-ul A.M.O.F.M. Bucureşti, www.bucuresti.anofm.ro, rubrica Actualizari in site)”, a precizat Daniela Barbu, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj.
Testul de limbă, în 2014
Studenţii care vor să lucreze în Germania pe timpul verii trebuie să-şi obţină de la secretariatul facultăţii şi o adeverinţă în care să se specifice anul de studii şi ce tip de studii urmează. “Vorbim de un formular tipizat care, de asemenea, se găseşte pe site-ul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti şi care trebuie completat la, facultate. Dacă este vorba de o facultate particulară, studenţii trebuie să facă dovada acestui tip de învăţământ”, a completat Daniela Barbu, reprezentantul AJOFM Dolj. Tinerii doljeni care se hotărăsc să facă un ban la vară trebuie să mai pună în dosarul de selecţie şi copie a foii matricole, mai puţin studenţii din anul I de studiu, o recomandare de la unul din profesorii de la facultate; trei fotografii tip paşaport şi, dacă au şi carnet de conducere, acest aspect ar fi un atuu şi trebuie astfel ataşată şi o copie a permisului. Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limbă germană vor avea loc în perioada 6 ianuarie – 14 februarie 2014, la sediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.