Galeria Ştiinţei se mobilizează pentru meciul cu echipa lui Mititelu

0
615

Suporterii Universităţii Craiova lasă deoparte orice formă de protest faţă de situaţia din club şi se mobilizează pentru derby-ul local cu echipa familiei Mititelu. Sâmbătă, de la ora 21.15, pe “Ion Oblemenco”, Ştiinţa întâlneşte fcu, în ultima etapă a turului Superligii, iar galeria din Peluza Nord a anunţat deja că adunarea are loc în Centrul Vechi, începând cu ora 18.30, în zona terasei Taboo.

“Sâmbătă lăsăm deoparte orice nemulțumiri și ne vedem pe stadion contra inamicilor numărul unu ai Științei. Peluza Nord strigă adunarea începând cu ora 18.30 în Centrul Vechi, în zona terasei Taboo, pe care o avem rezervată integral pentru meciul de sâmbătă împotriva impostorilor care au făcut mai mult rău Științei decât orice dușman natural. ȘTIINȚA SUNTEM NOI!” este comunicatul Peluzei Nord Craiova.

Biletele pot fi achiziționate:
– Online, de pe http://bilete.ucv1948.ro
– Magazinul oficial din Electroputere Mall
– Magazinul mobil din Piața „Mihai Viteazul”
– Partenerii Entertix (librăriile Cărturești și hypermarketurile Carrefour)
– De la casele de bilete situate la Sala Polivalentă
Prețurile biletelor:
Peluza Nord – 15 RON
Tribuna a II-a – 30 RON
Tribuna I – 50 RON
Tribuna VIP – 100 RON